O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspendate, iar sistemele de apărare anti-aeriană ale Iranului au fost activate în mai multe provincii. Rachete israeliene au lovit o locaţie din Iran, a relatat ABC News, citând un oficial american. De asemenea, un oficial SUA a făcut o declaraţie similară pentru CNN, afirmând că Israelul as lansat un atac în Iran, precizând că ţinta nu a fost una nucleară. Israelul a atacat Iranul, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu situaţia, în timp ce presa de stat iraniană a raportat, vineri dimineaţă, că forţele acestei ţări au distrus drone, la câteva zile după ce Iranul a lansat un atac cu drone ca răzbunare împotriva Israelului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, raportate în zona Isfahan

CITEȘTE ȘI Rachete israeliene au lovit în Iran, relatează ABC News

UPDATE - Israelul a efectuat un atac în interiorul Iranului, a declarat un oficial american pentru CNN, într-o mişcare care ameninţă să împingă regiunea mai adânc în conflict.

Ţinta nu este nucleară, a precizat oficialul.

Înainte de atacul israelian de vineri (ora locală), SUA se aşteptau să nu vizeze instalaţiile civile sau nucleare, a declarat un alt oficial american pentru CNN.

CNN a  transmis anterior  că Israelul a spus SUA că răspunsul său va fi limitat în domeniul de aplicare. Serviciile de informaţii americane sugeraseră că Israelul ia în calcul o lovitură restrânsă şi limitată în interiorul Iranului.

Tipul ţintelor nu a fost „niciodată specificat în termeni precisi, dar locaţiile nucleare şi civile nu erau în mod clar în acea categorie”, a adăugat cel de-al doilea oficial.

SUA au cerut Israelului să nu răspundă atacului iranian de weekendul trecut, pe care preşedintele Joe Biden l-a numit joi „fără precedent”. SUA „nu au dat undă verde” unui răspuns israelian, a spus al doilea oficial, conform CNN.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Oraşul Ghahjaworstan este situat în apropierea Aeroportului Isfahan şi a celei de opta baze de vânătoare a Forţelor Aeriene ale Armatei”, a arătat agenţia de ştiri FARS.

Şi televiziunea Iranian Press a relatat că o explozie a fost auzită în apropierea oraşului situat în centru.

Cauza exploziei este necunoscută.

Toate zborurile spre oraşele ”Teheran, Isfahan şi Shiraz, aeroporturile din vest, nord-vest şi sud-vest au fost suspendate”, a anunţat directorul pentru relaţii publice din Iran al unei companii aeroportuare, într-un interviu la televiziunea de stat Mehr TV.

Suspendarea a intrat în vigoare imediat, dar zborurile nu au fost anulate, a spus directorul.

”Pasagerii ar trebui să verifice informaţiile privind zborul înainte de plecare”, a adăugat el.

Sistemele de apărare anti-aeriană ale Iranului au fost activate în mai multe provincii ale ţării, a relatat, vineri dimineaţă, agenţia de stat IRNA.

De asemenea, televiziunea de stat Press TV a afirmat că decolările de pe mai multe aeroporturi iraniene au fost anulate, citând un oficial iranian.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.