Hamas a eliberat doi ostatici americani, potrivit unui purtător de cuvânt al braţului armat al Hamas. Informaţia a fost confirmată de oficiali israelieni, scrie The Guardian.
UPDATE - Armata israeliană a dat publicităţii prima fotografie cu cele două femei eliberate. Ele apar flancate de soldaţi israelieni înarmaţi şi sunt ţinute de mână de Gal Hirsh, negociatorul pentru ostatici al guvernului israelian.

UPDATE - Familia mamei şi fiicei pe care Hamas le-au eliberat din captivitate a fost contactată de autorităţile israeliene şi informată că cele două sunt în drum spre casă, oferindu-i-se o actualizare cu privire la situaţia lor, transmite Channel 12.
UPDATE - Este vorba despre două femeie, mamă şi fiică. Ele au fost predate Crucii Roşii şi sunt "pe cale să plece", a declarat pentru CNN o sursă apropiată negocierilor. Femeile au fost eliberate din "motive umanitare", deoarece mama are o stare de sănătate precară, a precizat aceeaşi sursă.
Nu este clar dacă ele vor părăsi Gaza spre Egipt sau spre Israel, arată CNN.
"Ca răspuns la eforturile Qatarului, Brigăzile Al-Qassam au eliberat doi cetăţeni americani (o mamă şi fiica ei) din motive umanitare şi pentru a dovedi poporului american şi lumii că afirmaţiile făcute de Biden şi de administraţia sa fascistă sunt false şi nefondate", a declarat purtătorul de cuvânt al Hamas, Abu Obaida, într-un comunicat.
Casa Albă nu a făcut niciun comentariu. Nici Biroul premierului israelian nu a comentat, menţionează CNN.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Purtătorul de cuvânt al braţului armat al Hamas, Abu Ubaida, a emis o declaraţie în care a anunţat eliberarea.
Ostaticii - o mamă şi fiica ei - au fost eliberaţi "din motive umanitare", ca răspuns la eforturile de mediere din Qatar, se arată în comunicatul Brigăzilor Al-Qassam.
Oficialii israelieni au confirmat că doi ostatici americani vor fi eliberaţi de Hamas, a scris pe X jurnalistul Barak Ravid de la Axios.
Eliberarea a fost un pas unilateral făcut de Hamas şi nu a fost făcută ca parte a unui acord, potrivit unui oficial israelian.
Este prima eliberare de ostatici de când atacatorii înarmaţi ai grupării militante islamiste au năvălit în comunităţi din Israel la 7 octombrie, ucigând 1.400 de persoane, în principal civili, şi luând aproximativ 200 de ostatici.
Televiziunea Canal 13 News din Israel a declarat, la rândul său, că Israelul a confirmat eliberarea a doi ostatici, dar nu a oferit alte detalii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.