Comandamentul israelian pentru Frontul Intern a emis marţi seară un mesaj prin care anunţă civilii că pot părăsi adăposturile antiatomice. Israelienilor li se ordonase să rămână în adăposturi în urmă cu o oră, când Iranul a început să lanseze un atac masiv cu rachete balistice asupra ţării, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Casa Albă afirmă că atacul iranian asupra Israelului „pare să fi fost înfrânt şi ineficient”. Ayatollahul Khamenei ameninţă cu un atac „mai puternic şi mai dureros”. Washingtonul vrea să coordoneze un răspuns cu Israelul
CITEȘTE ȘI Atacul Iranului va avea consecinţe. Israelul va „continua să lovească puternic în Orientul Mijlociu” în această seară, afirmă purtătorul de cuvânt al IDF
Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

UPDATE - IDF afirmă că a interceptat „un număr mare” din cele 180 de rachete balistice lansate de Iran asupra Israelului marţi seară. Apărarea aeriană a Israelului a fost „eficientă”, a estimat IDF, potrivit The Times of Israel.

SUA au participat, de asemenea, la apărarea Israelului, atât prin detectarea ameninţării din partea Iranului, cât şi prin interceptarea unora dintre rachete, potrivit armatei israelene.

IDF spune că există impacturi „izolate” în centrul Israelului şi mai multe locuri de impact în sudul Israelului. Nu există nicio deteriorare a „competenţei” forţelor aeriene israeliene în atac, iar avioanele IAF, apărarea aeriană şi controlul traficului aerian funcţionează normal, potrivit armatei.

UPDATE - Spaţiul aerian israelian a fost redeschis, anunţă Autoritatea aeronautică israeliană. Decolările şi aterizările sunt de aşteptat să fie reluate în următoarea oră.

UPDATE - Purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, spune că în prezent nu există ameninţări suplimentare din partea Iranului la adresa Israelului, indicând că atacul cu rachete s-a încheiat.

Rezidenţii au fost notificaţi cu puţin timp în urmă că pot părăsi adăposturile antiatomice, după o oră.

„În timpul apărării, am efectuat destul de multe interceptări. Există unele impacturi în centrul şi zonele din sudul ţării”, a spus Hagari. „În acest stadiu, încă efectuăm o evaluare (a atacului), dar nu ştim să fie victime”, a adaugat el, citat de The Times of Israel.

UPDATE -  Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că nu are cunoştinţă de niciun rănit în urma atacului iranian.

Acest atac a fost grav şi va avea consecinţe, a declarat purtătorul de cuvânt.

Acum este permisă părăsirea spaţiilor protejate în toate zonele din ţară, în urma unei evaluări a situaţiei, a declarat armata israeliană.

UPDATE - Armata iordaniană face apel la cetăţeni să rămână în casele lor pentru siguranţa lor.

UPDATE - Preşedintele Joe Biden a ordonat armatei americane să ajute la apărarea Israelului împotriva atacurilor iraniene şi să doboare rachetele care ţintesc Israelul. Preşedintele american Biden şi vicepreşedintele Harris monitorizează atacul iranian împotriva Israelului din camera de situaţii a Casei Albe, a anunţat Casa Albă.

UPDATE - Aproape 200 de rachete au fost lansate spre Israel dinspre Iran, potrivit radioului armatei israeliene.

UPDATE - Ordinul iranian de a lansa rachete asupra Israelului a fost dat de liderul suprem Khamenei, a declarat un înalt oficial pentru Reuters. Liderul suprem al Iranului, Khamenei, rămâne într-o locaţie sigură după lansarea de rachete asupra Israelului, a spus înaltul oficial iranian pentru Reuters.

UPDATE -  Armata israeliană anunţă că spaţiul aerian al Israelului a fost închis în urma atacului iranian. Autoritatea aeroporturilor din Israel anunţă că nu există plecări sau sosiri pe toate aeroporturile israeliene.

Iordania, la rândul ei, a suspendat temporar traficul aerian, potrivit agenţiei de ştiri de stat.

De asemenea, şi Irakul şi-a închis spaţiul aerian, potrivit agenţiei de presă de stat.

UPDATE - Gardienii Revoluţiei din Iran, trupele de elită ale regimului islamic, susţin că au lansat zeci de rachete către Israel şi au avertizat că, dacă Israelul va riposta, răspunsul Teheranului va fi „şi mai zdrobitor”, a relatat televiziunea de stat iraniană, potrivit Reuters.

UPDATE - IDF spune că tirul de rachete din Iran continuă. „Sunteţi rugaţi să rămâneţi într-o zonă protejată până la noi ordine”, a transmis armata. Acesta adaugă că exploziile auzite în întreaga ţară sunt de la interceptări sau impacturi.

Au fost raportate mai multe locuri de impact cu şrapnel sau cu rachete în Tel Aviv, lângă Marea Moartă, în sud şi în regiunea Sharon.

Magen David Adom, servciul de urgenţă israelian, spune că nu există deocamdată informaţii că ar fi răniţi.

Eli Bin, şeful MDA, a confirmat că sunt trase sute de rachete. „Nu avem deocadamdată informaţii despre răniţi”, a declarat el pentru Canalul 12.

UPDATE - Sirenele continuă să sune în Israel pe fondul atacului iranian cu rachete. Unele relatări media din Israel sugerează că peste 100 de rachete au fost lansate în cadrul atacului. Au apărut imagini care arată interceptarea rachetelor şi căderea şrapnelului deasupra Israelului.

UPDATE - Toţi civilii israelieni se află în adăposturi în timp ce rachetele iraniene sunt trase asupra Israelului, anunţă IDF. Aproximativ 10 milioane de civili sunt ţintele proiectilelor iraniene. 

UPDATE - Rachete au fost văzute zburând deasupra Iordaniei, au declarat doi martori Reuters.

UPDATE - SUA sunt pregătite să ajute Israelul să se apere împotriva atacurilor şi să protejeze personalul american din regiune, a declarat preşedintele Joe Biden. Preşedintele american a convocat marţi dimineaţă o întâlnire cu vicepreşedintele Harris şi echipa lor de securitate naţională pentru a discuta despre planurile iraniene de a lansa un atac împotriva Israelului, anunţă Casa Albă.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Cu puţin timp în urmă, au fost lansate rachete din Iran către Israel, a anunţat armata israeliană marţi seara într-un comunicat. Sirenele răsunau în tot Israelul în jurul orei locale 19:30, potrivit BBC.

Potrivit IDF, este vorba de rachete balistice.

CITEȘTE ȘI UPDATE - CNN: SUA consideră că un atac din partea Iranului ar putea fi similar ca scop şi amploare celui din aprilie / Axios: Vor fi utilizate rachete balistice care pot ajunge în Israel în 12 minute, nu drone sau rachete de croazieră

Cu puţin timp înainte, purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, declarase că tirul de rachete anticipat din partea Iranului este probabil să fie de mare amploare.

„Urmărim ameninţarea cu seriozitate. Cerem publicului să urmeze instrucţiunile Comandamentului Frontului Intern. Tirul dinspre Iran ar putea fi de mare amploare”, a spus el într-o conferinţă de presă.

„Atunci când sună o sirenă, sunteţi rugaţi să intraţi într-o zonă protejată şi să rămâneţi acolo până când vă vom notifica altfel”, a adaugat Hagari, potrivit The Times of Israel.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.