Cel puţin 40 de oameni au murit şi câteva zeci au fost rănite într-o serie de explozii care a avut loc sâmbătă în apropierea unei şcoli gimnaziale din capitala afgană Kabuk, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atacul a avut loc în timp ce elevii părăseau şcoala, iar în imaginile apărute pe reţelele de socializare pot fi văzute multe ghiozdane abandonate.

Cei mai mulţi dintre răniţi sunt fete, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Educaţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit Reuters, o sursă din Ministerul de Interne a declarat că majoritatea victimelor sunt elevi care ieşeau de la cursuri de la şcoala Sayed ul Shuhada.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian, a spus iniţial că au murit cel puţin 25 de oameni, dar nu a specificat cauza sau ţinta atacului.

Ghulam Dastagir Nazari, purtător de cuvânt în Ministerul Sănătăţii, a declarat că cel puţin 46 de oameni au fost duşi la spital până acum.

Kabul este în alertă de când Washingtonul a anunţat luna trecută planuri de a retrage toate trupele americane până pe 11 septembrie, iar oficialii afgani au spus că talibanii au înteţit atacurile în ţară.

Nicio grupare nu a revendicat atacul de sâmbătă. Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a negat implicarea grupului insurgent şi a condamnat incidentul.

Exploziile au avut loc în vestul oraşului, zonă în care trăiesc în majoritate musulmani şiiţi care a fost atacată frecvent de-a lungul anilor de militanţii din organizaţia Stat Islamic.

Unitatea de învăţământ este destinată fetelor şi băieţilor, care învaţă în trei schimburi, al doilea fiind pentru eleve.

Misiunea Uniunii Europene în Afganistan a publicat un mesaj pe Twitter: „Atacul înfiorător din zona Dasht-i Barchi din Kabul este un josnic act de terorism. Vizarea elevilor dintr-o şcoală de fete face din acesta un atac asupra viitorului Afganistanului”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.