Cel puţin 21 de persoane au murit şi 18 sunt rănite după ce un autobuz plin a căzut marţi seara de pe o pasarelă peste calea ferată şi a luat foc, la Mestre, în apropiere de Veneţia, relatează presa italiană, care citează un bilanţ anunţat de prefectură.
UPDATE - Trei ucraineni, un croat, un german şi un francez se numără printre răniţi, scrie France-Presse, citând un purtător de cuvânt al municipalităţii.
În acest moment, bilanţul rămâne de 21 de morţi şi 18 răniţi, în marea lor majoritate cetăţeni străini de diferite naţionalităţi.
Patru minori sunt spitalizaţi, doi tineri de 16 ani şi doi copii.
''A existat un zvon că autobuzul a luat foc, dar a fost doar un început de incendiu care a fost imediat stins. A fost un autobuz electric care s-a prăbuşit de la 10 metri şi nu cred că a lovit cablurile de înaltă tensiune, ci s-a prăbuşit pe drumul de legătură Carbonifera, care se conectează direct la sistemul de autostrăzi din Veneto'', a fost declarat consilierul pentru drumuri al municipalităţii din Veneţia, Renato Boraso, pentru Sky Tg24.
În acest moment dinamica accidentului rămâne de neînţeles, sperăm că mâine, la lumina zilei, vom putea înţelege ce s-a întâmplat, a declarat preşedintele regiunii Veneto.
Încă nu se poate face un bilanţ definitiv al accidentului în care a fost implicat un autobuz în Mestre. Vehiculul nu a fost încă îndepărtat, pentru că există riscul unui nou incendiu. Autobuzul avea, de fapt, o dublă alimentare, electrică şi cu metan, şi se fac eforturi pentru a răci bateriile pentru a împiedica reaprinderea flăcărilor. Temerea salvatorilor este că în autobuz se aflau mai mulţi pasageri decât cei declaraţi şi nu este exclus nici ca, atunci când vehiculul a distrus bariera de protecţie, să fi trecut peste cineva. Prin urmare, numai după ce vehiculul va fi îndepărtat, se va putea exclude prezenţa altor victime sau răniţi, potrivit Sky Tg24.
UPDATE - Ucraineni la bordul autocarului
Potrivit Corriere del Veneto, autobuzul, care funcţiona cu metan, era încărcat cu turişti, iar la bord se afla un grup de ucraineni.
Potrivit prefecturii, bilanţul de până acum este de 21 de morţi, între care doi copii şi un adolescent, 15 răniţi, unii dintre ei în stare foarte gravă.
Dinamica accidentului nu a fost încă stabilită: autobuzul a ieşit de pe carosabil pe pasajul suprateran Vempa, a rupt parapetul de protecţie şi a plonajt în gol în apropierea căii ferate, după un zbor de aproximativ treizeci de metri.
Vehiculul alimentat cu metan ar fi luat foc după ce a atins cablurile electrice.
Cel puţin 40 de ambulanţe au fost trimise la faţa locului.
"Sunt foarte mulţi morţi, prea mulţi". Acestea au fost primele cuvinte ale unui pompier care a părăsit pentru câteva minute zona de operaţiuni.
Autobuzul care s-a prăbuşit de pe pasarelă efectua un serviciu în numele unui camping local, probabil Hu din Marghera.
Preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, i-a telefonat primarului din Veneţia, Luigi Brugnaro, pentru a-şi exprima condoleanţele.
UPDATE - Autocarul fusese închiriat de un camping pentru oaspeţi, iar la bord se aflau turişti
Autocarul care s-a prăbuşit de pe pasarela din Mestre, în care au murit aproximativ douăzeci de persoane, nu efectua o cursă regulată - aşa cum s-a anunţat iniţial - ci era un vehicul închiriat pentru oaspeţi de către un camping din Marghera. Era un autocar aparţinând companiei "La Linea", care asigura în mod normal legătura între camping şi Veneţia, potrivit tg24.sky.it.
"Este o tragedie de proporţii uriaşe: bilanţul provizoriu vorbeşte de cel puţin 21 de victime şi peste 20 de persoane internate în spitalele din Veneto, multe dintre ele în stare foarte gravă. Din păcate, în accident au fost implicaţi şi câţiva minori", a declarat preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia. El a mai spus că victimele sunt de diferite naţionalităţi, nu doar italieni.
Potrivit tgcom24, la bordul autocarului se afla un grup de turişti est-europeni care se întoarceau la Marghera după ce fuseseră în Veneţia.
Operaţiunile de extragere şi identificare a cadavrelor sunt încă în curs de desfăşurare, a mai spus preşedintele regiunii Veneto.
Cel puţin doi copii, precum şi şoferul autocarului se numără printre cei 21 de morţi.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
În urma impactului, vehiculul, care era alimentat cu gaz natural, a luat foc.
Autorităţile vorbesc despre o tragedie de proporţii. Numeroase persoane rănite au fost deja evacuate de la locul accidentului şi transportate la spitalele din Mestre, Padova, Treviso, Mirano şi Dolo.
Circulaţia pe calea ferată a fost întreruptă.
Zeci de ambulanţe, echipe de pompieri şi forţe de poliţie s-au deplasat la faţa locului. Unitatea sanitară locală 3 din Veneţia a activat protocolul pentru urgenţe majore, adică a pus în alertă toate camerele de urgenţă din zonă, cu rechemarea personalului la muncă.
"O scenă apocaliptică. Nu există informaţii precise în acest moment, dar salvatorii presupun un număr foarte mare de morţi. Se vorbeşte de vreo douăzeci de morţi", a declarat primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro. "Ne aflăm în mijlocul acestei tragedii teribile, am numărat deja 20 de morţi, dar îmi imaginez că va fi un bilanţ care va creşte. Ne aflăm sub pasarela de la Marghera", a declarat el ulterior la un post de televiziune.
"O tragedie teribilă a lovit comunitatea noastră în această seară. Am ordonat imediat să se instituie starea de doliu, în memoria numeroaselor victime care se aflau în autobuzul accidentat. O scenă apocaliptică, nu există cuvinte", a scris şi pe platforma X primarul oraşului Veneţia.
Un’immane tragedia ha colpito questa sera la nostra comunità.
— Luigi Brugnaro (@LuigiBrugnaro) October 3, 2023
Ho disposto da subito il lutto cittadino, in memoria delle numerose vittime che erano nell’autobus caduto.
Una scena apocalittica, non ci sono parole. pic.twitter.com/APnsQoPMkL
"Era un autobuz plin de oameni care plecaseră de la serviciu şi mergeau de la Veneţia la Marghera. A ieşit complet de pe şosea. A zburat de pe pod. Era un autobuz obişnuit, toţi oamenii care se întorceau de la serviciu. Suntem în doliu", a declarat Brugnaro.
Cauza accidentului este încă neclară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.