Candidatul opoziţiei din Turcia, Ekrem Imamoglu, a câştigat şi alegerile de duminică de la Istanbul, după ce s-a impus şi la scrutinul din martie, care a fost anulat. Ekrem Imamoglu a declarat că acest succes reprezintă un nou început şi şi-a îndemnat alegătorii să se bucure fără să îi jignească pe rivali. El a precizat, potrivit Hurriyet, că în seara de 31 martie, după alegerile care au fost anulate, câştigate tot de el, “ceasul democraţiei nu a funcţionat”.
Conform rezultatelor anunţate de ntv.com.tr, după numărarea a peste 99 la sută din voturi, Ekrem Imamoglu a obţinut 54,03 la sută din voturi (4.698.782), iar Binali Yildirim 45,09 (3.921.201).
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Conform rezultatelor, rivalul meu Ekrem Imamoglu conduce cursa. Îl felicit şi îi urez succes. Sper că va servi bine Istanbulul”, a spus fostul premier Binali Yildirim.
Locuitorii Istanbulului au fost chemaţi din nou la urne duminică, pentru a-şi alege primarul, după ce precedentul scrutin, câştigat de Ekrem Imamoglu, a fost anulat.
Rezultatul scrutinului de duminică este considerat important pentru viitorul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan care, în calitate de fost primar al Istanbulului, a afirmat în repetate rânduri că cine câştigă Istanbulul, câştigă întreaga Turcie.
Imamoglu are 49 de ani, este membru al Partidului Popular Republican şi este primar al districtului Beylikduzu din Istanbul.
Yildirim este membru fondator al AKP, partidul lui Erdogan, şi a fost prim-ministru în perioada 2016 - 2018, când Turcia a devenit o democraţie prezidenţială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.