Brigăzile Ezedine al-Qasam, aripa armată a mişcării islamiste Hamas, anunţă că suspendă eliberarea ostaticilor ”până când” Israelul ”respectă acordul” care a intrat în vigoare vineri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI BBC: Un oficial de rang înalt Hamas acuză Israelul de încălcarea acordului prin uciderea a doi palestinieni, schimbarea listei deţinuţilor palestinieni care urmau să fie eliberaţi, survolarea sudului enclavei cu drone şi permiterea a trei camioane din 100

CITEȘTE ȘI BBC: Israelul dezminte că a încălcat acordul cu Hamasul

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Brigăzile cer ca ”TIR-uri cu ajutoare umanitare să intre în nordul Fâşiei Gaza” şi ”să se respcte criteriile de selecţie” în vederea eliberării deţinuţilor palestinieni, anunţă braţul armat al Hamas într-un comunicat.

Brigăzile Ezzedin al-Qasam fac acest anunţ în momentul în care urmau să predea Crucii Roşii 14 ostatici israelieni, un al doilea grup dintre ostaticii pe care-i ţine în Fâşia Gaza.

Oficiali israelieni au confirmat AFP că ostaticii nu au fost predaţi încă Comitetului Internţaional al Crucii Roşii (CICR).

O sursă din cadrul Hamas a declaart anterior AFP că aripa armată a mişcării islamiste palestiniene a ”început să predea al doilea grup” de ostatici răpiţi la 7 octombrie CICR.

Ei au fost transferaţi la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza şi ”sunt 14”, declarat această sursă.

un purtător de cuvânt al Tsahalului evoca anterior 13 ostatici, revenind asupra numărului de 14 ostatici anunţat anterior de surse egiptene în domeniul securităţii.

Hamasul a predat vineri CICR 24 de ostatici - 13 israelieni, zece thailandezi şi un filipinez. Ei au fost aduşi în Israel prin Egipt, prin terminalul de la Rafah, situat în sudul Fâşiei Gaza.

Un purtător de cuvânt francofon al Tsahalului, Olivier Rafowicz, confirmă la BFMTV că nu s-au eliberat ostatici şi dă asigurări că ”această situaţie este gestionată la cel mai înalt nivel în Israel”.

El dă asigurări că ”Israelul respectă acordul în mod total (...). Nu a existat niciun schimb de tiruri azi (sâmbătă) şi niciun atac ori vreun alt element ofensiv al Tsahalului în Fâşia Gaza”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.