Eliberarea unui al doilea grup de ostatici de către Hamas, prevăzută sâmbătă, a fost amânată din cauza unei dispute pe tema cantităţii ajutoarelor umanitare care intră în Fâşia Gaza, potrivit unor oficiali israelieni şi americani, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Hamasul a anunţat că aşteaptă ca un număr mai mare de camioane să intre în enclavă, înainte de a facilita transferul ostaticilor, potrivit surselor citate.

Un oficial egipteam a anunţat sâmbătă că 340 de camioane a intrat prin punctul de trecerea frontierei Rfah, din Egipt, dar că nu au ajuns în Fâşia Gaza, din cauză că este necesar să fie controlate mai întâi de către israelieni.

Un purtător de cuvânt al punctului de trecerea frontierei de la Rafah declară CNN că 133 de camioane au intrat sâmbătă în Fâşia Gaza.

Întrebat despre această întârziere, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Richard Hecht a răspuns că este ”un proces lent”.

”Va lua timp şi aşteptăm cu toţii să avanseze”, declară el.

Hecht declara anterior CNN că aşteaptă ca 13 ostatici să fie eliberaţi sâmbătă, în schimbul eliberării a 39 de deţinuţi palestinieni.

Oficiali israelieni anunţau sâmbătă dimineaţa că Hamasul urma să elibereze 14 ostatici, iar Israelul 42 de deţinuţi palestinieni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.