O explozie puternică a provocat în noaptea de sâmbătă spre duminică prăbuşirea unei unui bloc de locuinţe cu patru etaje din centrul oraşului Marsilia. Autorităţile au anunţat până în prezent şase răniţi, în timp ce opt persoane sunt date dispărute, relatează presa franceză.
UPDATE - Opt persoane nu răspund la apeluri şi se crede că se află sub dărâmăturile a două clădiri care s-au prăbuşit în urma exploziei din noaptea de sâmbătă spre duminică, au anunţat autorităţile locale.
Cauza exploziei nu este încă cunoscută, a declarat duminică seara procurorul din Marsilia, Dominique Laurens.
Prăbuşirea a provocat un incendiu care a complicat eforturile de salvare şi investigaţiile şi care încă nu era sub control duminică seara.
Imaginile televizate au arătat nori de fum care se ridicau de sub dărâmături în timp ce pompierii încercau să stingă incendiul, în timp ce câini special dresaţi au fost folosiţi pentru a încerca să localizeze victimele.
"Nu avem nimic, nici măcar o carte de identitate. Am pierdut totul", a declarat un bărbat citat de ziarului local La Provence. El a reuşit să iasă din clădirea de pe Rue de Tivoli nr. 15 împreună cu soţia şi cei doi copii înainte ca aceasta să se prăbuşească, antrenând prăbuşirea şi unei clădiri învecinate, în timp ce o a treia clădire s-a prăbuşit parţial.
Cinci persoane au fost transportate la spital cu răni grave, dar care nu le pun viaţa în pericol.
Ministrul de interne Gerald Darmanin, care a vizitat locul tragediei, a declarat că 30 de clădiri din zonă au fost evacuate.
UPDATE - "Incendiul este încă în desfăşurare în acest moment", a confirmat duminică în jurul prânzului ministrul de interne Gérald Darmanin, sosist de locul tragediei. "Nu putem interveni în mod clasic, deoarece apa nu ar trebui să împiedice eventualele victime să supravieţuiască", a explicat el.
Primarul din Marsilia, Benoît Payan, a vorbit la rândul său despre "un fenomen rar de foc persistent" cu care se confruntă pompierii "de câteva ore, la temperaturi foarte ridicate".
"Credem că sunt între 4 şi 10 persoane sub dărâmături", a anunţat ministrul de Interne Gérald Darmanin. El a spus că bilanţul provizoriu este de "şase persoane rănite, dintre care cinci se află în stare de urgenţă relativă".
"Niciuna dintre ele nu se află între viaţă şi moarte", a precizat el.
În total, sunt "aproximativ treizeci de clădiri care sunt acum vizate de evacuări".
"Nu putem şti ce a provocat explozia" pentru moment, a conchis el.
"Prioritatea noastră absolută rămâne căutarea de supravieţuitori în dărâmăturile de la numărul 17", a declarat primarul Marsiliei, Benoît Payan.
Blocurile parţial avariate de la nr. 15 şi nr.19 din strada Tivoli au fost evacuate după prăbuşirea de la nr. 17. Alte clădiri vor fi evacuate în cursul zilei.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Explozia şi prăbuşirea clădirii a antrenat prăbuşirea parţială a altor două clădiri din apropiere şi a declanşat un incendiu care a complicat eforturile de salvare, a declarat primarul Benoit Payan.
"Aş dori să ne pregătim pentru o situaţie dificilă - am putea avea victime astăzi", a declarat Payan, adăugând că răniţii găsiţi până acum se află în spital într-o situaţie "de relativă urgentă".
În timp ce pompierii încercau să stingă incendiul, 80 de persoane au fost evacuate, potrivit serviciilor de salvare.
"Incendiul îngreunează găsirea victimelor", a declarat pentru BFMTV comandantul Laurent de la serviciile de salvare din Marsilia.
#Marseille | Les recherches dans les décombres ont été immédiatement déclenchées pour extraire d’éventuelles victimes & procéder aux « levées de doute » avec des équipes Unité de sauvetage et de recherche USAR (urban search ans rescue). Des actions d’extinction sont aussi menées. pic.twitter.com/0YdBOEhuPw
— Pompiers de France (@PompiersFR) April 9, 2023
Cauza exactă a exploziei nu a fost deocamdată determinată.
Tragedia s-a petrecut după miezul nopţii, în jurul orei locale 00.40 (1.40, ora României) într-o zonă rezidenţială din cartierul Plaine, cunoscut pentru restaurantele, barurile şi viaţa sa de noapte. Zece ore mai târziu, operaţiunile de salvare continuau, iar primarul a avertizat că sunt de aşteptat şi mai multe victime. Deocamdată, cele cinci persoane rănite transportate la spital sunt locatari ai clădirilor învecinate, iar în total 33 de persoane au primit îngrijiri, potrivit AFP.
Pompierii se luptau în continuare cu un incendiu violent care a izbucnit printre dărâmături, îngreunând căutările. Peste o sută de oameni, sprijiniţi de numeroase echipamente, sunt implicaţi în operaţiunile de salvare, dar echipele de căutare cu câini nu au putut intra în acţiune decoamdată deoarece căldura degajată de incendiu este prea intensă.
Ministrul de interne, Gérald Darmanin, a sosit la faţa locului duminică dimineaţă, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron a transmis un mesaj pe Twitter. "Gândurile mele sunt alături de cei afectaţi şi de cei dragi lor", a scris el. "Căutările continuă cu resurse semnificative desfăşurate. Le mulţumesc pompierilor şi salvatorilor care au fost mobilizaţi", a spus şeful statului. Premierul Elisabeth Borne a anunţat, la rândul ei, că urmăreşte "cu atenţie şi emoţie situaţia de la Marsilia".
Procurorul din Marsilia, Dominique Laurens, a anunţat deschiderea unei anchete pentru "leziuni involuntare" şi va susţine un briefing de presă în cursul serii.
Alte imobile de pe stradă au fost evacuate chiar în noaptea de Paşte, ca măsură de siguranţă, iar locuitorii lor au fost duşi în şcoli ca măsură de urgenţă.
În noiembrie 2018, prăbuşirea a două clădiri de pe Rue d'Aubagne, într-un alt cartier central din Marsilia, Noailles, a ucis opt persoane şi a stârnit un val de indignare împotriva locuinţelor precare din acest oraş, unde 40.000 de persoane trăiesc în mahalale, potrivit ONG-urilor.
Însă ipoteza unei clădiri insalubre care s-a prăbuşit duminică a fost exclusă de primar şi prefect. "Nu a existat niciun ordin de pericol pentru această clădire şi nu este vorba de un cartier catalogat ca având locuinţe insalubre", a declarat prefectul, citat de AFP.
Marsilia a cunoscut mai multe prăbuşiri mortale de clădiri în ultimii 40 de ani. La 11 ianuarie 1981, opt persoane au murit şi 16 au fost rănite în cartierul sărac Canet, când clădirea în care locuiau s-a prăbuşit. Cinci persoane au murit în 1985 într-o explozie accidentală într-o clădire de lângă Boulevard du Prado, iar la 20 iulie 1996, o explozie de gaz a aruncat în aer o clădire de şapte etaje din apropierea gării Saint-Charles, provocând moartea a 4 persoane şi rănirea altor 26.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.