Ultranaţionalistul Călin Georgescu, venit de nicăieri, îi devansează în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu şi pe liberala Elena Lasconi, scrie POLITICO.
UPDATE - Cutremur electoral în România: un candidat pro-rus la care nimeni nu se aştepta să câştige, a ajuns în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică cu premierul proeuropean Marcel Ciolacu, potrivit rezultatelor parţiale, scrie şi agenţia France-Presse.
Iniţial creditat cu un avans important de sondajele de la ieşirea de la urne, liderul social-democrat, în vârstă de 56 de ani, l-a văzut pe rivalul său de extremă dreapta, Călin Georgescu, în vârstă de 62 de ani, avansând în cursul serii. După numărarea a 90% din buletinele de vot, primul a obţinut 21,1% din voturi, iar al doilea aproximativ 22%. Dacă această tendinţă se confirmă, cei doi politicieni se vor înfrunta într-un al doilea tur de scrutin programat pentru 8 decembrie, între timp urmând să aibă loc alegeri parlamentare peste o săptămână.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Elena Lasconi, primar de centru-dreapta al unui orăşel din centrul ţării, se află în prezent pe locul al treilea cu 16,6% din voturi, în faţa candidatului naţionalist George Simion (14,5%).
Indiferent de rezultatul votului, „extrema dreaptă este de departe marea câştigătoare a acestor alegeri”, a comentat analistul politic Cristian Pîrvulescu pentru AFP. Extrema dreaptă a obţinut mai mult de o treime din voturi. Potrivit experţilor, ea a beneficiat de pe urma unui climat social şi geopolitic tensionat într-o ţară văzută ca un membru loial al UE şi NATO, situată la porţile Ucrainei. Este o bulversare pentru această ţară de 19 milioane de locuitori, care a rezistat până acum posturilor naţionaliste, diferenţiindu-se de Ungaria şi Slovacia, comentează AFP.
AFP: COMENTATORII AU RĂMAS PERPLECŞI
La televiziune, relatează agenţia franceză de ştiri, comentatorii au rămas perplecşi în faţa acestei răsturnări de situaţie, rămânând în acelaşi timp precauţi în aşteptarea numărătorii finale. Ciolacu, care le mulţumise anterior alegătorilor săi pentru un rezultat „limpede”, nu a mai vorbit.
Lasconi, o fostă jurnalistă în vârstă de 52 de ani devenită politician, a îndemnat la prudenţă. „Scorurile sunt foarte strânse, nu este încă momentul să sărbătorim”, a spus ea, deşi credea că s-a calificat pentru turul al doilea.
La extrema dreaptă, liderul partidului AUR, George Simion, şi-a felicitat deja adversarul, declarându-se încântat că un „suveranist” se află în turul doi. Cu discursul său pasional, mistic şi conspirativ, Simion, în vârstă de 38 de ani, mare fan al lui Donald Trump, era considerat unul dintre favoriţi. Dar, deşi a ştiut să capitalizeze pe suferinţa unei părţi a populaţiei sărăcite de inflaţia ridicată, el a vrut, de asemenea, să proiecteze o imagine de moderat, ceea ce „i-a făcut un deserviciu în cazul celor mai radicali”, spune Pîrvulescu.
Pe de altă parte, Georgescu a cucerit oamenii în ultimele zile cu o campanie TikTok devenită virală, axată pe necesitatea de a opri ajutorul pentru Ucraina. „În seara asta, poporul român a strigat pentru pace. Şi au strigat foarte tare, extrem de tare”, a reacţionat el.
După zece ani la putere, Klaus Iohannis, un susţinător fervent al Kievului, a devenit extrem de nepopular, în special din cauza deplasărilor sale costisitoare în străinătate finanţate din bani publici, aşa că românii au pus ochii pe candidaţi antisistem, pe fondul ascensiunii mişcărilor ultraconservatoare în Europa, explică AFP.
Cristian Pîrvulescu prevede că, susţinută de rezultatele sale bune la alegerile prezidenţiale, extrema dreaptă ar urma să beneficieze de „un efect de contagiune” la alegerile parlamentare de la 1 decembrie. Acest lucru prevesteşte negocieri dificile pentru formarea unei coaliţii. Social-democraţii, moştenitorii fostului partid comunist care a structurat viaţa politică a ţării timp de mai bine de trei decenii, guvernează în prezent în coaliţie cu liberalii din PNL.
REUTERS: GEORGESCU, UN CRITIC AL NATO
UPDATE - Un critic al NATO de dreapta şi premierul de stânga Marcel Ciolacu apar la egalitate după primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, potrivit numărătorii parţiale a voturilor, un rezultat şoc care ameninţă poziţia ferm pro-Ucraina a României, scrie şi Reuters.
După numărarea a aproape 90% din voturi, Călin Georgescu, în vârstă de 62 de ani, era la 22%, în timp ce Ciolacu avea 21,7%.
Cu toate acestea, buletinele de vot din diaspora română considerabilă, care nu erau incluse în numărătoarea principală, arătau că politiciana de centru-dreapta Elena Lasconi, în vârstă de 52 de ani, era pe primul loc cu 33,4%, iar Georgescu pe al doilea.
Preşedintele României are un rol semi-executiv care îi conferă controlul asupra cheltuielilor de apărare - probabil o problemă dificilă, în condiţiile în care Bucureştiul se află sub presiune pentru a menţine obiectivele de cheltuieli ale NATO în timpul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, încercând în acelaşi timp să îşi reducă un deficit fiscal ridicat, notează Reuters.
Lasconi le-a spus susţinătorilor săi, după publicarea sondajelor la ieşirea de la urne care îi dădeau un mic avans faţă de Georgescu, cu Ciolacu pe primul loc, că este optimistă în ceea ce priveşte accederea în turul doi. „Dar, după cum puteţi vedea, rezultatele sunt foarte strânse, să aşteptăm rezultatele de mâine pentru a ne bucura”, a îndemnat prudentă Lasconi.
Campania s-a axat în mare parte pe costul ridicat al vieţii, România având cea mai mare proporţie de persoane expuse riscului de sărăcie din UE, arată Reuters.
Georgescu este un fost membru proeminent al partidului de extremă dreapta Alianţa pentru Unirea Românilor. În 2021, el a numit scutul antirachetă al NATO de la Deveselu o „ruşine a diplomaţiei” şi a declarat că Alianţa Nord-Atlantică nu va proteja niciunul dintre membrii săi în cazul în care aceştia ar fi atacaţi de Rusia, notează Reuters.
Lasconi, fostă jurnalistă, s-a alăturat Uniunii Salvaţi România (USR) în 2018 şi a devenit şefa partidului în acest an. Ea crede în creşterea cheltuielilor pentru apărare şi în ajutorarea Ucrainei, iar sondajele sugerează că l-ar învinge pe Ciolacu într-un eventual al doilea tur de scrutin.
„Va fi o confruntare strânsă, cu liderul social-democrat mai vulnerabil la campania negativă din cauza faptului că este un premier în exerciţiu”, a declarat comentatorul politic Radu Magdin.
POLITICO: MEDIUL POLITIC DIN ROMÂNIA, BULVERSAT DE ASCESIUNEA LUI GEORGESCU
UPDATE - Ultranaţionalistul român Călin Georgescu este în prezent pe cale să ajungă în turul final al alegerilor prezidenţiale, potrivit rezultatelor provizorii de duminică, raportate de aproape 90 la sută din secţiile de vot, relatează POLITICO.
Potrivit rezultatelor parţiale, Georgescu conduce cu 22 la sută, urmat îndeaproape de premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu, cu 21,4 la sută.
Un alt candidat foarte mediatizat, din dreapta dură, George Simion, este în urmă cu 14,6%, în timp ce candidatul reformist Elena Lasconi are 16,3%, după raportarea rezultatelor din 88% din secţiile de votare.
Un prim sondaj la ieşirea de la urne sugera că Lasconi urma să se califice pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, însă mediul politic din România a fost bulversat de ascensiunea lui Georgescu pe măsură ce continua, duminică seara, numărarea voturilor. Rezultatele preliminare pot suferi modificări pe măsură ce voturile continuă să fie numărate, notează POLITICO.
Georgescu, extrem de religios şi naţionalist, a făcut campanie pentru reducerea dependenţei României de importuri, sprijinirea agricultorilor şi creşterea producţiei interne de alimente şi energie. El a susţinut, de asemenea, că UE şi NATO nu reprezintă în mod corespunzător interesele României şi a susţinut că războiul Rusiei din Ucraina este manipulat de companiile militare americane.
Profesor universitar puţin cunoscut, care a folosit TikTok-ul pentru a mobiliza alegătorii în jurul său, Georgescu şi-a atras critici acerbe pentru comentariile sale anterioare de susţinere a Mişcării Legionare fasciste din România secolului XX, menţionează POLITICO.
Prezenţa la vot în întreaga ţară şi în diaspora românească a fost de 52,5 %, uşor peste nivelul de 51,2 % înregistrat la precedentele alegeri prezidenţiale din 2019.
UPDATE - POLITICO şi-a actualizat relatarea iniţială despre alegerile din România şi scrie că România pare acum să urmeze tendinţa politică globală de extremă-dreapta, ultranaţionalistul Călin Georgescu fiind pe cale să ajungă în turul final al alegerilor prezidenţiale alături de actualul premier Marcel Ciolacu, potrivit rezultatelor provizorii de duminică, cu peste două treimi din buletinele de vot numărate.
Potrivit rezultatelor parţiale, Ciolacu conduce cu 22,7 la sută, urmat îndeaproape de Georgescu, cu 22,2 la sută. Un alt candidat al dreptei dure, George Simion, este în urmă, cu 15,3 la sută susţinere, în timp ce candidatul reformist Elena Lasconi este la 13,8 la sută, cu 67 la sută din voturi numărate.
Rezultatele preliminare pot suferi modificări în continuare, pe măsură ce voturile continuă să fie numărate.
Prezenţa la vot a fost de 52,5 la sută, uşor peste nivelul de 51,2 la sută de la precedentele alegeri prezidenţiale din 2019.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
PRIMELE RELATĂRI ÎN PRESA STRĂINĂ DESPRE ALEGERILE DIN ROMÂNIA
Premierul român Marcel Ciolacu părea să câştige cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, liderul de centru-dreapta Elena Lasconi fiind pe locul al doilea, deşi aproape la egalitate cu doi adversari de extremă-dreapta, au arătat sondajele la ieşirea de la urne, scrie Reuters, care menţionează că datele nu includ voturile sutelor de mii de români care locuiesc în străinătate şi care ar putea influenţa rezultatul final.
Primii doi candidaţi se vor confrunta în al doilea tur de scrutin pe 8 decembrie. Exit-poll-urile îl arătau pe Ciolacu cu 25% şi pe Lasconi cu 18%, în timp ce Călin Georgescu şi George Simion, cei doi candidaţi ai dreptei dure, erau la 16% şi 15% din voturi.
Datele nu includ voturile sutelor de mii de români care locuiesc în străinătate, care încă pot influenţa rezultatul. Atât Simion, cât şi Lasconi sunt populari printre românii din străinătate, scrie Reuters.
Analiştii au prezis că social-democratul Ciolacu va câştiga un al doilea tur împotriva lui Simion, care a fost principalul său contracandidat în sondajele de opinie înainte de vot. Ciolacu şi-a etalat experienţa de a conduce România în timpul războiului din Ucraina vecină. Cu toate acestea, se spune că ar putea avea probleme în faţa lui Lasconi, menţionează Reuters.
POLITICO scrie în schimb că, potrivit primelor exit-polluri, România pare să fie pe cale să contracareze tendinţa globală de pivotare spre dreapta dură, candidatul reformist Elena Lasconi urmând să îl învingă pe naţionalistul George Simion pentru a ajunge în turul final al alegerilor prezidenţiale. Actualul prim-ministru de centru-stânga al României, Marcel Ciolacu, ar urma să se claseze pe primul loc în primul tur al scrutinului prezidenţial, cu o susţinere de 25 la sută, urmat de Lasconi cu 18 la sută, potrivit primelor rezultate ale exit-poll-urilor. Simion a obţinut 15 la sută, în spatele candidatului independent Călin Georgescu, el însuşi un naţionalist radical, care a obţinut 16 la sută. Rezultatele preliminare ar putea încă să schimbe această situaţie, pe măsură ce voturile se numără, subliniază şi POLITICO.
Premierul proeuropean al României, Marcel Ciolacu, conducea în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, extrema dreaptă nefiind încă sigură de un loc în turul al doilea, în ciuda unei creşteri semnificative a sprijinului, relatează şi AFP. Cu 25% din voturi, potrivit a două sondaje la ieşirea de la urne, Ciolacu părea să se afle cu mult înaintea contracandidaţilor de extremă dreapta care încercau să profite de preocupările românilor cu privire la inflaţie şi la războiul din Ucraina vecină. Ciolacu a salutat exit-poll-urile care îl plasau în frunte, dar a declarat că vor trebui numărate toate voturiole înainte de a şti cu cine se va confrunta în turul al doilea. Lasconi, de asemenea, a fost precaută. „Scorurile sunt foarte strânse, nu este încă momentul să sărbătorim”, a declarat politiciana în vârstă de 52 de ani.
„DEMOCRAŢIA ROMÂNEASCĂ ESTE ÎN PERICOL”
Partidul lui Ciolacu a modelat politica României timp de mai bine de trei decenii, iar la vot duminică a promis stabilitate şi un nivel de trai „decent”. Dar analistul politic Cristian Pârvulescu a declarat pentru AFP: „Extrema dreaptă este de departe marele câştigător al acestor alegeri”.
Simion şi-a văzut popularitatea crescând exploatând furia alegătorilor faţă de inflaţia record şi promiţând în acelaşi timp locuinţe mai accesibile. În căutarea unui nou succes electoral pentru partidele europene de extremă dreapta, Simion a avertizat cu privire la posibile „fraude” şi „interferenţe străine” la vot.
Miza este mare pentru România, care are o graniţă de 650 de kilometri cu Ucraina şi a devenit mai importantă de când Rusia şi-a invadat vecinul în 2022, notează AFP. Ţara de la Marea Neagră joacă acum un „rol strategic vital” pentru NATO, deoarece este o bază pentru mai mult de 5.000 de soldaţi, şi pentru tranzitul cerealelor ucrainene, potrivit think tank-ului New Strategy Center.
Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane a „complicat” şi mai mult alegerea României, a mai declarat pentru AFP analistul politic Cristian Pîrvulescu. Cunoscut pentru discursurile sale înflăcărate, Simion este un fan al lui Trump care uneori îşi pune o şapcă roşie în semn de apreciere pentru idolul său. Simion se opune trimiterii de ajutor militar în Ucraina, doreşte o „Românie mai patriotică” şi se dezlănţuie frecvent împotriva a ceea ce el numeşte „bula coruptă lacomă” care conduce Uniunea Europeană. După ce a făcut o campanie intensă pentru a convinge diaspora numeroasă din România care lucrează în străinătate, el a declarat că ţara are doar „slugi şi laşi ca lideri”.
Pîrvulescu prezice că, dacă Simion ajunge în turul doi, partidul său AUR va primi un impuls în alegerile parlamentare din decembrie. „Democraţia românească este în pericol pentru prima dată de la căderea comunismului în 1989”, a spus el.
Campania a fost marcată de controverse şi atacuri personale, Simion confruntându-se cu acuzaţii de întâlnire cu spioni ruşi - o afirmaţie pe care a negat-o. Ciolacu a fost criticat pentru utilizarea de avioane private.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.