Directorul unui institut ştiinţific de top din Rusia, arestat sub suspiciunea de trădare împreună cu alţi doi experţi în tehnologia rachetelor hipersonice, este acuzat că a transmis secrete către China, au declarat pentru Reuters două persoane familiare cu acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aleksandr Şipliuk, directorul Institutului de Mecanică Teoretică şi Aplicată (ITAM) Hristianovici din Siberia, este suspectat că a predat materiale clasificate la o conferinţă ştiinţifică din China în 2017, au declarat sursele Reuters.

Bărbatul în vârstă de 56 de ani îşi susţine nevinovăţia şi insistă că informaţiile în cauză nu erau clasificate şi erau disponibile la liber pe internet. "El este convins de faptul că informaţiile nu erau secrete şi de propria nevinovăţie", a declarat una dintre sursele Reuters.

Natura acuzaţiilor aduse directorului ITAM, care a fost arestat în august anul trecut, nu a fost anunţată anterior, dar o serie de oameni de ştiinţă ruşi au fost arestaţi în ultimii ani pentru că ar fi trădat secrete către Beijing.

CITEȘTE ȘI Trei cercetători care au lucrat la rachetele hipersonice ruse sunt anchetaţi pentru trădare. Kremlinul riscă să se confrunte cu o revoltă a comunităţii ştiinţifice: "Pur şi simplu, nu înţelegem cum să continuăm să ne mai facem treaba"

CE SPUN KREMLINUL ŞI BEIJINGUL

Întrebat despre acuzaţiile cu care se confruntă experţii ITAM, precum şi despre cazurile anterioare de trădare legate de China, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că serviciile de securitate sunt atente la posibile cazuri legate de "trădarea patriei".

"Aceasta este o muncă foarte importantă", a adăugat el. "Se desfăşoară în mod constant şi nu se poate vorbi aici despre asta", a punctat Peskov.

Ministerul chinez de Externe, întrebat despre acuzaţiile potrivit cărora Beijingul ar fi vizat oameni de ştiinţă ruşi pentru a obţine cercetări sensibile, a declarat că relaţiile sino-ruse se bazează pe "nealiniere, non-confruntare şi fără a lua terţe părţi în vizor".

"Acest lucru este fundamental diferit de ceea ce unele alianţe militare şi de informaţii au pus la cale pe baza mentalităţii lor de Război Rece", a adăugat MAE de la Beijing.

Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri că Rusia este lider mondial în domeniul rachetelor hipersonice, arme de ultimă generaţie capabile să transporte încărcături utile la o viteză de până la 10 ori mai mare decât viteza sunetului, păcălind sistemele de apărare aeriană.

O SERIE DE OAMENI DE ŞTIINŢĂ RUŞI SUNT SUSPECTAŢI CĂ AU TRANSMIS SECRETE CHINEI 

Cazurile de la ITAM, precum şi arestările anterioare pentru trădare sugerează că Moscova este vigilentă cu privire la pierderea oricărui avantaj tehnologic, inclusiv în faţa Chinei, un aliat de care a devenit din ce în ce mai dependentă pentru sprijin politic şi comercial de la lansarea invaziei în Ucraina, în urmă cu 15 luni.

Anul trecut, specialistul în lasere Dmitri Kolker a fost arestat în Siberia sub acuzaţia de trădare, dar a murit două zile mai târziu de cancer. Avocatul său, Aleksandr Fedulov, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că Kolker a fost acuzat că a transmis secrete către China, acuzaţie pe care familia savantului a negat-o.

Aleksandr Lukanin, un om de ştiinţă din oraşul siberian Tomsk, a fost arestat şi el în 2020, fiind suspectat că a transmis secrete tehnice către Beijing, a relatat la acea vreme agenţia rusă TASS. Anul trecut, el a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare.

Valeri Mitko, un om de ştiinţă care conducea Academia de Ştiinţe Arctice din Sankt Petersburg, a fost, de asemenea, acuzat în 2020 că a transmis secrete către China, unde călătorise în mod regulat pentru a ţine prelegeri, a relatat TASS la acea vreme. El a murit doi ani mai târziu, la vârsta de 81 de ani, în timp ce se afla în arest la domiciliu.

Marţi, şeful Comisiei de securitate din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a susţinut un proiect de lege care limitează şi mai mult accesul la secretele de stat, afirmând că 48 de ruşi au fost condamnaţi pentru trădare între 2017 şi 2022.

TRĂDAREA SE VA PEDEPSI CU ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ

Pe fondul războiului din Ucraina, parlamentul rus a votat luna trecută înăsprirea legislaţiei, crescând pedeapsa maximă pentru trădare de la 20 de ani la închisoare pe viaţă.

Dosarele întocmite lui Şipliuk şi celor doi colegi ai săi de la ITAM - Anatoli Maslov şi Valeri Zveghinţev - sunt strict secrete şi vor fi judecate cu uşile închise. O audiere în cazul lui Maslov, primul dintre cei trei care a fost arestat, în iunie anul trecut, urma să aibă loc miercuri la Sankt Petersburg.

Zveghinţev a fost reţinut luna trecută.

CERCETĂTORII RUŞI SE PLÂNG ÎNTR-O SCRISOARE DESCHISĂ

Investigaţiile asupra celor trei oameni de ştiinţă au ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume săptămâna trecută, când colegii lor de la ITAM au semnat o scrisoare deschisă în sprijinul lor, plângându-se că este imposibil ca cercetătorii să îşi facă treaba, dacă riscă să fie arestaţi pentru că scriu articole sau fac prezentări la conferinţe internaţionale. Scrisoarea a respins ideea că cei trei ar fi putut transmite secrete, afirmând că toate materialele pe care le-au publicat sau prezentat au fost verificate riguros pentru a se asigura că nu sunt clasificate.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, întrebat de reporteri săptămâna trecută despre scrisoarea deschisă, a declarat: "Într-adevăr, am văzut acest apel, dar serviciile speciale ruseşti lucrează la acest lucru. Ei îşi fac treaba. Acestea sunt acuzaţii foarte grave".

ITAM, cu sediul în campusul ştiinţific Academgorodok de lângă oraşul Novosibirsk, afirmă pe site-ul său web că este înregistrat ca parte a complexului militar-industrial rusesc.

Institutul a avut legături internaţionale extinse, inclusiv contacte cu companii, universităţi şi centre de cercetare din întreaga lume, potrivit unui document online din 2020 care prezenta activitatea sa. Printre instituţiile enumerate se numără Centrul de Cercetare şi Dezvoltare în Aerodinamică din China (CARDC), al cărui site web include mai multe postări care celebrează descoperirile experimentale legate de avioanele de luptă şi rachetele hipersonice.

INSTITUTELE DE CERCETARE DIN CHINA SUNT CONDUSE DE GENERALI. CE SPUN EXPERŢII AMERICANI

Pe site-ul CARDC, director al centrului figurează Wang Xunnian. Potrivit a două site-uri oficiale ale guvernului local chinez, Wang este general-maior în cadrul Armatei Populare de Eliberare a Chinei. O analiză Reuters a lucrărilor academice chinezeşti disponibile publicului arată că cercetătorii centrului au fost, în ultimii ani, coautori a zeci de articole cu colegi care lucrează în institute conduse direct de armata chineză.

Reuters a intervievat doi oameni de ştiinţă americani, dintre care unul îl cunoştea pe Maslov şi celălalt pe Şipliuk. Aceştia au declarat că ruşii erau cercetători de bună-credinţă, deşi domeniul lor de studiu era sensibil din cauza aplicaţiilor sale militare.

Stuart Laurence, profesor de inginerie aerospaţială la Universitatea din Maryland, a declarat că l-a întâlnit pe Şipliuk în două rânduri, inclusiv la o conferinţă din Tours, Franţa, în 2012, unde omul de ştiinţă rus a prezentat o lucrare împreună cu Maslov. "Am fost şocat şi îngrozit să îl văd arestat", a declarat Laurence, care a schimbat ultima dată e-mailuri cu Şipliuk în ianuarie 2021. "Era foarte respectat în domeniul său", a adăugat cercetătorul american.

George Nacouzi, inginer aerospaţial senior la RAND Corp, a declarat că China "a ajuns din urmă" SUA şi Rusia în ultimii ani în ceea ce priveşte tehnologia hipersonică. El a subliniat că cei trei ruşi arestaţi au fost implicaţi doar într-un singur element al muncii necesare pentru a construi o rachetă hipersonică, un proces care include şi integrarea senzorilor, a sistemelor de navigaţie şi a propulsiei. "Este un drum lung. Doar făcând cercetarea de bază nu îţi oferă o rachetă", a declarat Nacouzi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.