Universitatea Central Europeană (UCE) din Ungaria, fondată de omul de afaceri George Soros, a comunicat marţi că va recruta studenţi în regim normal pentru anul academic 2019-2020 şi a cerut ca guvernul ungar să recunoască oficial că respectă legea, scrie Reuters.
UCE, care oferă cursuri în engleză şi este considerată printre facultăţile de top din Ungaria, a fost criticată de guvernul ungar care susţine că operează fără să respecte în totalitate legea.
Universitatea este localizată în Budapesta dar şi-a obţinut acreditarea în New York. O schimbare a legii educaţiei de anul trecut nu mai permite universităţilor înregistrate în străinătate să funcţioneze dacă nu oferă cursuri în ţara lor de origine.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Decizia a fost întâmpinată de proteste stradale şi critica comunităţii internaţionale.
UCE susţine că îndeplineşte condiţiile guvernului ungar oferind cursuri în ţara de origine printr-un program efectuat împreună cu Facultatea Bard în New York.
Rectorul UCE, Michael Ignatieff, a declarat că dacă, totuşi, UCE va fi dată afară din Budapesta, se va muta în Austria. Consiliul de conducere a autorizat deja construirea unui nou campus în Viena.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.