Uniunea Europeană trebuie să analizeze riscurile folosirii echipamentelor companiei chineze de telecomunicaţii Huawei în ciuda lipsei de dovezi privind spionaj din partea guvernului chinez, a informat Andrus Ansip, Comisarul pentru Piaţa Digitală Unică, scrie Reuters.
Huawei, cea mai mare companie de echipamente de telecomunicaţii din lume, este criticată din ce în ce mai dur de Occident pentru legăturile sale cu guvernul chinez, iar SUA susţin că dispozitivele sale ar putea fi folosite de Beijing pentru spionaj.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Da, trebuie să facem o analiză a riscurilor. Se spune că nu aveţi destule dovezi solide. Îmi pare rău, dar acesta este alt subiect”, a declarat Ansip la o conferinţă despre securitatea cibernetică.
Uniunea Europeană se bazează pe legea privind securitatea cibernetică, directiva pentru securitatea reţelelor şi a sistemelor de informaţii şi a filtrului privind investiţiile străine pentru a se feri de pericolele cibernetice.
Marea Britanie nu a găsit dovezi privind o activitate ilegală a Huawei, a informat şeful Centrului Naţional de Securitate Cibernetică la aceeaşi conferinţă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.