Uniunea Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord de principiu asupra unei declaraţii referitoare la relaţiile viitoare, a anunţat joi preşedintele Consiliului European Donald Tusk, relatează Reuters.
Textul urmează însă să fie aprobat de către ambasadorii Celor 27, reuniţi joi la Bruxelles, iar poi de către şefii de stat şi de guverne, într-un consiliu extraordinar, duminică.
I have just sent to EU27 a draft Political Declaration on the Future Relationship between EU and UK. The Commission President has informed me that it has been agreed at negotiators’ level and agreed in principle at political level, subject to the endorsement of the Leaders.
— Donald Tusk (@eucopresident) November 22, 2018
Theresa May a anunţat miercuri seara că nu a reuşit să soluţioneze cu Bruxellesul toate punctele de dezacord şi că se întoarce sâmbătă în capitala belgiană pentru a se reîntâlni cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, o reuniune prevăzută la ora locală 18.00 (19.00, ora României), a precizat CE.
Reuter -, care precizează că a putut să consulte textul - prezintă în continuare principalele puncte:
Cele două părţi îşi exprimă dorinţa de a lega un ”parteneriat economic ambiţios”, care să definească contururile relaţiilor lor după Brexit, prevăzut la 29 martie 2019.
”Acest parteneriat va fi complet, el va îngloba o zonă de liber-schimb şi o cooperare sectorială mai largă, se va sprijini pe dispoziţii care garantează echilibrul”, se arată în text.
Relaţiile între cele două părţi se vor baza pe respectul ”integrităţii pieţei unice a Uniunii şi a Uniunii Vamale şi a pieţei interne a Regatului Unit şi vor recunoaşte Regatului Unit dreptul de a-şi dezvolta propria politică comercială în afara acestui parteneriat economic”.
Londra şi Bruxellesul reafirmă totodată că vor să înlocuiască dispoziţiile tranzitorii ("backstop") menite să evite restabilirea unei frontiere fiizice în Irlanda printr-un dispozitiv permanent.
Cele două părţi vor depune eforturi să ajungă la o liberalizare a serviciilor dincolo de angajamentele pe care şi le-au asumat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), se arată în text.
Perioada de tranziţie post-Brexit, care urmează să se încheie, pentru moment, la sfârşitul lui 2020, va putea să fie prelungită cu unul până la doi ani.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...