Uniunea Europeană şi-a exprimat „solidaritatea totală” faţă de Regatul Unit în investigaţia privind otrăvirea fostului spion rus, Sergei Skripal şi a fiicei sale în Salisbury, scrie BBC.
În cadrul unui comunicat, Consiliul pentru afaceri externe al UE condamnă „actul ilegal şi iresponsabil” şi precizează că ia „foarte în serios” punctul de vedere al guvernului britanic conform căreia este probabil ca Rusia să fie responsabilă.
„Folosirea armelor chimice de către oricine în orice circumstanţe este complet inacceptabilă şi reprezintă o ameninţare la adres securităţii tuturor ... Uniunea Europeană doreşte să îşi exprime solidaritatea totală faţă de Marea Britanie şi susţinerea inclusiv în eforturile Regatului Unit de a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, blocul european face apel la Rusia să facă o dezvăluire „imediată şi completă” în ceea ce priveşte programul Novichok pentru Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW).
Boris Johnson, ministrul de Externe britanic, care se află la Bruxelles pentru a obţine susţinerea UE, a spus că a fost „profund impresionat” de intensitatea susţinerii pe care o primeşte Marea Britanie.
„Foarte greu putem găsi o ţară de la această masă de la Bruxelles care n-a fost afectată în ultimii ani de un comportament rusesc perturbator şi de aceea cred că puterea şi determinarea prietenilor noştri europeni este atât de remarcabilă astăzi”, a spus Johnson.
Ministrul de Externe al Elveţiei, Margot Wallstrom, a declarat pentru BBC că este important ca ţările să fie unite şi să îşi arate solidaritatea cu Marea Britanie. De asemenea, ministrul de externe spaniol, Alfonso Dastis, a spus că este timpul „pentru o examinare extinsă a tuturor elementelor implicate” şi şi-a oferit susţinerea faţă de Marea Britanie.
Cu toate acestea, într-un discurs ţinut după ce a câştigat cel de-al patrulea mandat ca preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin a insistat că Rusia şi-a distrus toate armele chimice, adăugând că sugestia că guvernul rus a fost implicat în atac este „fără sens”.
Mai devreme, Boris Johnson acuzase Rusia că a depozitat pentru mai mulţi ani neurotoxina folosită în atac.
Mesajul UE vine după ce o echipă de experţi olandezi de la OPCW a fost invitată de Marea Britanie la baza de cercetare militară de la Porton Down pentru a afla ce neurotoxină a fost folosită. Cercetările vor dura cel puţin două săptămâni.
Experţii de la Porton Down consideră că neurotoxina folosită face parte dintr-o gamă dezvoltată de ruşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.