Mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE) au propus Canadei să trimită aproape 300 de pompieri care să lupte împotriva incendiilor de pădure care fac ravagii, anunţă preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula Von der Leyen, relatează AFP.
”Suntem solidari cu Canada împotriva teribilelor incendii de pădure. Canada a cerut UE o susţinere prin Mecanismul Protecţiei Civile, iar noi răspundem prompt”, anunţă ea.
”Franţa, Portugalia şi Spania au propus să trimită peste 300 de pompieri”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter von der Leyen.
”Ajutoare suplimentare vor fi trimise”, dă ea asigurîri.
Regiunea Québec este afectată de incendii ”istroice” - după provinciile Alberta (vest) şi Nova Scotia (est) - şi aştepată întăriri internţaionale, în timp ce fumul a aproximativ 400 de focare afectează Statele Unite.
Situaţia este considerată ”excepţională” de către autorităţile canadiene, prin numărul de hectare arse în această perioadă a anului.
Canada - în ansamblu - se confruntă cu un an fără precedent.
Aproximativ 2.300 de incendii de pădure au avut loc de la începutul lui 2023, iar aproximativ 3,8 milioane de hectare au fost arse, un nivel peste media ultmelor decenii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...