Uniunea Europeană l-a felicitat oficial pe Volodymyr Zelenski, noul preşedinte al Ucrainei, însă a precizat că se aşteaptă ca acesta să susţină reformele pentru consolidarea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei, scrie Reuters.
Într-o scrisoare comună, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European şi Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, au salutat derulareaa alegerilor în ciuda faptului că unele părţi ale Ucrainei rămân sub controlul forţelor pro-ruse.
Însă ei au subliniat că la cinci ani după ce Petro Poroşenko a câştigat alegerile în urma unei revolte populare faţă de predecesorul său, aliat al Moscovei, Ucraina este încă departe de a îndeplini cererile poporului privind pacea, democraţia şi prosperitatea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Au fost făcute progrese semnificative în cinci ani de la Revoluţia Demnităţii în Ucraina. Şi mai rămân multe de îndeplinit pentru a se ajunge la o Ucraina prosperă, paşnică şi democrată pe care au cerut-o ucrainenii”, au scris ei.
Ei au adăugat: „Puteţi să contaţi pe susţinerea UE pentru reformele necesare, printre care şi consolidarea statului de drept, lupta împotriva corupţiei, menţinerea unei stabilităţi financiare şi urmărirea unei reforme esenţiale în sectorul energiei”.
Propunând o întâlnire cu Zelenski, Tusk şi Juncker au afirmat că mai mulţi paşi pentru a implementa pactul politic şi comercial al Kievului cu UE ar putea fi de un ajutor „crucial”.
Acea înţelegere, văzută de Moscova ca fiind un semn al apropierii Ucrainei de UE, a fost un factor important în evenimentele care au culminat cu lideri pro-UE ajungând la putere la Kiev, anexarea Crimeei de către Rusia şi separatiştii pro-Rusia controlând partea de est a Ucrainei.
Tusk şi Juncker i-au transmis lui Zelenski: „Puteţi conta pe susţinerea continuă şi fermă a UE privind integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea Ucrainei”.
Uniunea Europeană a investit masiv, atât economic cât şi politic, în Ucraina, pe care o vede ca pe un posibil model pentru vecinii săi, ţările foste comuniste dar şi ca pe un bastion împotriva Rusiei, care este o ameninţare din ce în ce mai mare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.