Uniunea Europeană (UE) urmează să ofere 100 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19 celor mai sărace ţări din lume, a anunţat vineri Comisia Europeană, în cadrul unui summit G20 pe tema sănătăţii, la Roma, unde preşedinta CE Ursula von der Leyen a anunţat un plan de susţinere a Covax, relateazî AFP.
”Echipa Europa intenţionează să ofere cel puţin 100 de milioane de doze de vaccin ţărilor cu venituri slabe şi intermediare până la sfârşitul lui 2021”, a anunţat preşedinta CE.
”Toată lumea, peste tot”, este necesar să aibă acces la vaccinuri anticovid, a subliniat ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Emmanuel Macron a anunţat că Franţa urmează să doneze, până la sfârşitul lui 2021, ”cel puţin 30 de milioane de doze de diverse vaccinuri” împotriva covid-19 programului Covax, mecanismul mondial care furnizează vaccinuri ţărilor sărace.
Accesul celor mai vulnerabile ţări la vaccinuri, solidaritatea internaţională şi prevenţia unor viitoare pandemii se află în centrul acestui summit al şefilor de stat şi de guverne din cadrul G20, căruia i s-au asociat Comisia Europeană, ţări din Africa şi Asia şi aproximativ 12 organizaţii internaţionale şi fundaţii private.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a propus un plan menit să pună capăt pandmiei covid-19 în lume, a cărui finanţare este estimată la 50 de miliarde de dolari, cu obiectivul vaccinării a cel puţin 40% din populaţia lumii până la sfârşitul acestui an.
Planul FMI vizează vaccinarea a cel puţin 60% din populaţia lumii până la sfârşitul lui 2022, în vederea unei relansări economice mondiale durabile.
”În timp ce ne pregătim pentru a înfrunta viitoarea pandemie, priortatea noastră este să ne asigurăm că depăşim pandemia actual împreună. Trebuie să vaccinăm lumea, repede”, a avertizat premierul italian Mario Draghi, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a G20.
Însă G20 ar urma să nu susţină ideea controversată a unei suspendări provizorii a brevetelor vaccinurilor anticovid ale laboratoarelor farmaecuritce, ci să pledeze în favoarea ”împărtăşirii voluntare a licenţelor” şi unei ridicări a obstacolelor exporturilor.
BREVETE
Suspendarea drepturilor exclusive ale brevetelor este încurajată de către Statele Unite, însă Cei 27 şi-au exprimat sceptiscismul, scoţând la înaintare lungimea şi complexitatea acestui proces.
Cei 27 îndeamnă în schimb Statele Unite - un mare producător care practic nu a exportat nicio docă de vaccin anticovid - să ridice restricţiile impuse exportului vaccinurilor.
Macon a anunţat că este dispus să susăţină o ridicare a brevetelor vaccinurilor anticovid - cu condiţia ca un raport comun al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi Orgabizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) să stabilească necesitatea acestui lucru în vederea unei accelerări a producţiei în lume.
Mario Draghi şi Ursula von der Leyen se află la Roma, în timp ce ceilalţi participanţi - inclusiv Bill Gates, OMS Uniunea Fericană (UA), OMC şi Banca Mondială (BM) - intervin video. Preşedintele chinez Xi Jinping urma, de asemenea, să se adreseze participanţilor.
Summitul de la Roma are loc cu o zi înaintea celei de-a 74-a Adunări Generale a Sănătăţii - în perioada 24 mai-1 iunie -, a cărei principală miză este reforma OMS şi a capacităţii Organizaţiei de a coordona reacţia în crize sanitare sanitare mondiale şi prevenirea viitoarelor epidemii.
Un raport prezentat de către un panel independent săptămâna trecută arată că OMS a întârziat prea mult să tragă semnalul de alertă şi că ar fi putut evita o catastrofă catalogată drept ”Cernobîlul secolului XXI”.
Pandemia SARS-CoV-2 s-a soldat cu peste 3,4 milioane de morţi în lume, de când a apărut, la sfârşitul lui 2019, în China, potrivit unui ultim bilanţ întocmit de AFP din surse oficiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...