Pandemia covid-19 a scăzut a treia săptămână la rând în lume, relatează AFP, care prezintă ultimele evoluţii marcante ale săptămânii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un indicator important, numărul de cazuri diagnosticate, reflectă doar o fracţiune a numărului real al contaminărilor, iar comparaţii între ţări sunt de făcut cu precauţie, în contextul în care politicile de testare diferă de la o ţară la alta.

SUB 650.000 DE CAZURI ZILNICE

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prin înregistrarea a 638.600 de contaminări zilnic în lume în această săptămână, acest indicator a scăzut din nou, cu 14% faţă de săptămâna trecută, potrivit unui bilanţ întocmit joi de AFP.

Acest indicator a reînceput să crească în mod continuu începând de la 20 februarie, după o scădere fără precedent, timp de o lună, la începutul anului, când contaminările s-au redus la jumătate, la aproximativ 355.000 de cazuri zilnice. În prezent, el scade de trei sptămâni.

ACCELERARE ÎN AMERICA LATINĂ

Pandemia a încetinit sensibil în Orientul Mijlociu (-20%), în Statele Unite/Canada (-19%), Asia (-19%) şi Euriopa (-17%) în această săptămână, însă a accelerat în America Latină/Cairaibi (+10%) şi Africa (+5%).

Contaminările sunt aproape stabile în Oceania (+1%), unde noul coronavirus circulă foarte puţin (250 de cazuri pe zi, aproape toate în Papua Noua Guinee.

CELE MAI IMPORTANTE CREŞTERI

Thailanda este ţara în care epidemia covid-19 accelerează cel mai puternic  (+52%, 3.700 de cazuri pe  zi) dintre ţările care au înrtegistrat cel puţin 1.000 de contaminări zilnice în săptămâna care a trecut.

Urmează Argentina (+40%, 29.300), Africa de Sud (+33%, 2.800), Belarusul (+28%, 1.300) şi Sri Lanka (+25%, 2.700).

EUROPA ÎNREGISTREAZĂ CELE MAI PUTERNICE SCĂDERI

Cea mai puternică scădere din această săptămână s-a înregistrat în Polonia (-43%, 2.200 de cazuri pe zi), urmată de România (-37%, 600), Serbia (-37%, 600), Austria (-36%, 700) şi Croaţia (-36%, 600) - într-un top 100% european.

Germania (-34%, 8.700), Regatul Unit (-34%, 1.500), Ungaria (-32%, 700) şi Italia (-31%, 5.600) nu sunt departe.

CELE MAI MULTE CONTAMINĂRI

India, care a înregistrat o creştere puternică în ultimele săptămâni, rămâne ţara cu cel mai mare număr de noi contaminări ca valoare absolută săptămâna aceasta (295.500 de cazuri zilnice, -21%), urmată de Brazilia (65.700, +7%), Argentina (29.300, +40%), Statele Unite (29.200, -18%) şi Columbia (15.600, -6%).

În funcţie de populaţie, ţara care a înregistrat cele mai multe cazuri săptămâna aceasta este Maldive (1.575 la 100.000 de locuitori), urmată de Bahrain (740) şi Uruguay (634).

Cele trei ţări fac parte dintre cele mai avansate ţări în privinţa vaccinării împotriva covid-19, după ce au vaccinat cel puţin o doză unei proporţii de 56%, 51% şi respectiv 44% din populaţiile lor.

MORŢI

India este prima şi în clasamentul deceselorzilnice (4.115 pe zi săptămâna aceasta), urmată de Brazilia (1.954), Statele Unite (581), Colomubia (496) Şi Argentina (492).

La nivel mondial, decesele zilnice au scăzut uşor săptămâna aceasta, la 12.237 pe zi, o scădere de 4%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.