Întreprinderea Le Bras Frères, care monta eşafodajul în jurul turlei Notre-Dame, a recunoscut şi a ”regretat”, miercuri, faptul că unii dintre angajaţii ei au ”încălcat” interdicţia de fuma pe şantier, însă a ”exclus” orice legătură cu incendiul catedralei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Efectiv, există colegi care, din când în când, au încălcat această interdicţie şi regretăm acest lucru”, a declarat un purtător de cuvânt al întreprinderii, Marc Eskenazi, care a dat asigurări că ”în niciun caz un chiştoc de ţigară nestins s-ar putea afla la originea incendiului de la Notre-Dame de Paris”.

Aceşti ”colegi au recunoscut în faţa poliţiştilor că au fumat”, a precizat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Purtătorul de cuvânt al Le Bras Frères a reacţionat astfel în urma unui articol publicat în ediţia de miercuri de Le Canard enchaîné, care dezvăluie că anchetatori au găsit şapte chiştoace la faţa locului.

”Exista efectiv o interdicţie de a fuma pe eşafodaj”, a continuat Marc Eskenazi. Însă, dacă ”această interdicţie era mai mult sau mai puţin respectată”, este totuşi ”un pic complicat să se coboare pentru că asta ia timp”, a explicat el.

Cu toate acestea, este ”în afara discuţiei” ca această neglijenţă să se afle la originea incendiului, a insistat el, subliniind că ”dacă cineva a încercat să aprindă un foc în şemineu, punând un chiştoc pe o grindă de stejar, nu se va întâmpla cine ştie ce”.

”Oricum este exclus”, a subliniat el.

Evocând pista unui incendiu provocat de motoare electrice ale ascensoarelor eşafodajului, Marc Eskenazi a subliniat că aceste motoare ”nu ridicau vreo problemă”.

”Oricum, ele sunt departe de turlă şi s-a stabilit că incendiul a pornit înăuntrul edificiului”, a argumentat el.

”În niciun caz ei nu pot fi vinovaţi de incendiu”, a continuat purtătorul de cuvânt.

Tot potrivit lui Marc Eskenazi, Direcţia regională a afacerilor culturale (DRAC) din Île-de-France a "mandatat Le Bras Frères cu lucrările de consolidare şi securizare ale catedralei”.

”Cele trei frontoane ale catedralei sunt pe cale să fie consolidate şi susţinute pentru a consolida structura edificiului”, iar ”o prelată este folosită”, a detaliat el.

În paralel, ”urmează să se întreprindă lucrări în vederea scoaterii vitraliilor catedralei, iar un eşavodaj urmează să fie ridicat în jurul eşafodajului care a fost afectat de foc, pentru a-l consolida, iar într-o a doua fază pentru a-l demonta”, a mai anunţat el.

Într-un e-mail datat la 18 aprilie, la trei zile după incendiu, consultat de AFP, DRAC Île-de-France a mulţumit ”foarte sincer” Le Bras Frères pentru ”deplinul angajament” al întreprinderii în ”operaţiunile de securizare, consolidare de urgenţă şi salvare a edificiului”, comandându-i aceste prestaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.