Ungaria l-a propus luni pe diplomatul Oliver Varhelyi pentru funcţia de membru al Comisiei Europene, în contextul în care prima propunere înaintată de premierul Viktor Orban a fost respinsă de Parlamentul European, relatează Reuters.
Oliver Varhelyi îl va înlocui pe fostul ministru al Justiţiei Laszlo Trocsany. Ursula von der Leyen, viitorul preşedinte al Comisiei Europene, îi atribuise lui Laszlo Trocsanyi portofoliul "Vecinătate şi extinderre”.
"Nu am avut pe cine alege dintre politicienii unguri, aşa că nu pot propune decât un tehnocrat, cineva care cunoaşte UE. L-am desemnat pe ambsadaroul la UE, Oliver Varhelyi, drept candidat oficial al Ungariei şi i-am cerut doamnei preşedinte să-l contacteze", a declarat Viktor Orban.
Candidatul la funcţia de comisar propus de Ungaria László Trócsányi a fost respins, luni, de Comisia juridică din PE, după ce o decizie similară a fost luată în cazul Rovanei Plumb, propusă la Transporturi.
László Trócsányi, care urma să deţină portofoliul „Vecinătate şi extinderre”.a fost ministru al justiţiei într-o perioadă în care Ungaria era acuzată de autorităţile de la Bruxelles pentru derapaje în ceea ce priveşte statul de drept.
Conform EUobserver, ca şi în cazul Rovanei Plumb, respingerea a fost determinată tot de nereguli în ceea ce priveşte declaraţia de avere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.