Fidesz, partidul aflat la putere în Ungaria, doreşte modificarea Constituţiei pentru a se asigura că UE nu poate impune ţării o cotă obligatorie de migranţi, conform agenţiei de stat MTI, scrie Reuters.
Ungaria şi alte ţări foste comuniste din estul Europei se opun eforturilor UE de a convinge statele membre să împartă povara migranţilor care caută azil în blocul european.
Amendamentul constituţional a fost depus de prim-ministrul Viktor Orban în parlament în 2016, dar nu a obţinut destule voturi după ce partidul de opoziţie Jobbik s-a opus.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dar în alegerile de pe 8 aprilie, partidul lui Orban a câstigat pentru a treia oară la rând şi a obţinut două treimi din locurile parlamentare, având astfel puterea de a schimba Constituţia.
Mate Kocsis, parlamentarul Fidesz care a comunicat decizia agenţiei de ştiri MTI, a declarat că partidul doreşte ca parlamentul să discute şi despre un proiect de lege denumit „Stop Soroş”, care ar face legile privind ONG-urile mai stricte, vizând astfel şi organizaţiile lui George Soroş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.