O dronă a lovit şi a avariat grav, marţi, un vehicul oficial al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pe drumul spre centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, aflată sub controlul ruşilor, a anunţat şeful agenţiei ONU, Rafael Grossi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nu au existat victime, iar echipele sunt în siguranţă, a declarat Rafael Grossi, directorul general al organismului ONU de supraveghere nucleară, într-o înregistrare video postată pe X.

„Condamn în termenii cei mai fermi acest atac asupra personalului AIEA”, a declarat Grossi. „Facem apel, încă o dată, aşa cum am mai făcut-o şi înainte, la cea mai mare reţinere”, a adăugat şeful AIEA, subliniind că atacarea unei centrale nucleare este „inacceptabilă”, iar atacarea celor care lucrează pentru a preveni un accident nuclear în timpul unui conflict militar este „şi mai inacceptabilă”.

Grossi nu a făcut nicio sugestie cu privire la cine ar putea fi responsabil pe atac. O fotografie postată alături de declaraţia sa arată un vehicul cu însemne clare ale AIEA, cu partea din spate grav avariată.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că lovitura a fost un atac rusesc deliberat care arată că Moscova are un dispreţ total pentru dreptul şi instituţiile internaţionale. „Acest atac a demonstrat în mod clar modul în care Rusia tratează orice are legătură cu dreptul internaţional, cu instituţiile globale şi siguranţa. Ruşii nu puteau să nu-şi cunoască ţinta; ei ştiau exact ce fac şi au acţionat în mod deliberat”,  a scris Zelenski pe X. El a făcut apel la „un răspuns clar şi decisiv” din partea AIEA şi a altor organisme internaţionale.

Într-un comunicat, Ministerul rus al Apărării nu a menţionat incidentul, care a avut loc în timp ce contingentele de observatori ai AIEA intrau şi ieşeau prin rotaţie din centrală. Dar comunicatul a sugerat cu tărie că forţele Moscovei nu ar fi responsabile pentru un astfel de atac. Ministerul rus al Apărării a declarat că forţele sale au supravegheat rotaţia personalului şi au „respectat cu stricteţe” o încetare a focului de 12 ore declarată de-a lungul traseului urmat de personalul AIEA escortat în şi din centrală. Specialiştii criminalişti, a declarat acesta, au verificat locul pentru a găsi muniţie neexplodată care, potrivit acestuia, ar fi putut fi lăsată de bombardamentele ucrainene.

Rusia a preluat centrala Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, la scurt timp după invazia din Ucraina, în 2022. De atunci, fiecare parte beligerantă o acuză pe cealaltă de bombardamente asupra centralei şi de periclitarea securităţii nucleare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.