Franţa le-a adus un omagiu naţional, marţi, celor doi membri ai Forţelor Speciale ucişi eliberând ostatici în Burkina Faso, iar preşedintele Emmanuel Macron a salutat sacrificiul a doi ”eroi” într-o ceremonie impregnată de emoţie, la Invalides, relatează AFP.
Sicriele celor doi membri ai trupelor de comando ale Marinei, Cédric de Pierrepont, în vârstă de 33 de ani, şi Alain Bertoncello, în vârstă de 28 de ani, au intrat în Curtea de Onoare la Invalides purtate de fraţii lor de arme, cu faţa mascată, pentru a rămâne anonimi.
O ”curea a vieţii”, ca cea care-i leagă pe înotătorii de luptă în timpul operaţiunilor, a fost întinsă între cele două sicrie, un simbol al destinelor legate în acţiune şi în moarte.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Hommage rendu aux soldats morts au Burkina Faso: le Bagad accompagne l'arrivée des cercueils aux Invalides pic.twitter.com/WHp0WNzCfM
— BFMTV (@BFMTV) May 14, 2019
”Aceşti ofiţeri marinari erau soldaţi ieşiţi din comun, cum puţine armate din lume au şansa să aibă”, a declarat preşedintele Emmanuel Macron într-o alocuţiune foarte solemnă, sub un soare de primăvară.
”Misiunea era dificilă (...). Ea era necesară”, a adăugat el, în faţa familiilor şi camarazilor de arme ale celor doi militari şi a autorităţilor de cel mai înalt rang ale statului.
Cei doi bărbaţi au căzut în luptă într-o misiune foarte riscantă, în Burkina Faso, pentru a elibera doi turişti francezi - Patrick Picque şi Laurent Lassimouillas - care au fost luaţi ostatici în Benin şi erau pe punctul de a fi transferaţi unei grupări jihadiste din Mali.
Hommage national: les militaires entonnent "Loin de chez nous" aux Invalides, leur chant d'adieu à Cédric de Pierrepont et Alain Bertoncello pic.twitter.com/uftjcOgQyC
— BFMTV (@BFMTV) May 14, 2019
”Franţa este o naţiune care nu îşi abandonează copiii (...). Cei care atacă francezi trebuie să ştie că ţara noastră nu se va plia niciodată”, a tunat şeful statului, promiţând să continue ”neîncetat” lupta împotriva terorismului în Sahel, în Levant şi în Franţa.
Preşedintele francez i-a făcut, apoi cavaleri ai Legiunii de Onoare cu titlu postum. El s-a recules în faţa celor două sicrie, aşezate în mijlocul imensei Curţi, atingându-le cu mâna, după care s-a cântat Marseilleza.
Anterior, preşedintele, însoţit de soţia sa Brigitte Macron, au salutat îndelung familiile celor doi militari şi partenerele acestora, încercând să-i aline pe unul sau pe altul cu o vorbă sau o mângâiere pe braţ. Unii ţineau în mână fotografii ale celor doi militari în civil.
SALUTUL PARIZIENILOR
Sicriele, urmate de familii şi preşedinte, au fost purtate apoi de către camarazii lor din cadrul Forţelor Speciale, pe sunetul imnului militar "Loin de chez nous en Afrique", încheind o ceremonie de aproximativ 45 de minute.
”N-am văzut niciodată atât de multă la un asemenea omagiu”, a declarat un ofiţer pentru AFP.
Înainte să ajungă la Invalides, cele două sicrie au traversat Sena, escortate de motociclişti, în aplauzele mulţimii.
”Să ştii că există astfel de oameni, pe care putem conta pentru a ne proteja, pentru a ne proteja libertatea, este important. Le arărăm familiilor, militarilor care luptă în continuare, că ne gândim la ei”, a declarat pentru AFP Céline Saenz.
Această tradiţie a unui omagiu cetăţenesc adus militarilor căzuţi în luptă, pe cel mai frumos pod din capitala franceză, este relativ recent. Ea a început în 2011, la iniţiativa asociaţiilor veteranilor şi guvernatorului militar al Parisului, în timp ce armata era desfăşurată în Afganistan.
”Această recunoaştere le este esenţială familiilor, armatelor şi coeziunii naţiunii”, a declarat pentru AFP Geneviève Darrieussecq, secretar de stat la Ministerul Armatelor.
O ceremonie cu onoruri militare, rezervată familiilor şi apropiaţilor celor doi membri ai Forţelor Speciale, a avut loc luni la Invalides, în cursul căreia şeful Statului Major al Marinei, amiralul Christophe Prazuck, i-a decorat pe cei doi membri ai trupelor de comando cu Medalia Militară a Crucii Valorii Militare.
Funeraliile lui Alain Bertoncello urmează să aibă loc luni, acasă, în Haute-Savoie, ”în intimitatea familiei”. Cei care doresc se pot reculege în faţa rămăşiţelor sale, la casa funerară d'Annecy.
Cele ale lui Cédric de Pierrepont urmează să aibă loc miercuri după-amiaza, la Biserica Larmor-Plage, în Morbihan.
”ŞI-A FĂCUT TREABA”
Partenerele celor doi bărbaţi au vorbit presei despre profunzimea angajamentului şi hotărârii acestora.
Florence Charton, partenera lui Cédric de Pierrepont, afirmă că ”el a murit făcând ceea ce-i plăcea să facă, lucrul de care era mândru. El şi-a făcut treaba. Asta mi-ar fi spus”, a declarat ea la TF1.
Léa Latourte, o activistă în vârstă de 26 de ani, la Bordeaux, partenera lui Alain Bertoncello, a declarat pentru RTL că el ”era conştient de pericolele care-l aşteptau şi le înfrunta cu realism. Dacă ar trebui să o ia de la capăt, ar face-o”.
Tatăl lui Alain, Jean-Luc Bertoncello, a evocat la rândul său angajamentul fiului său, care l-a condus până la prestigiosul comando Hubert - elita elitei în cadrul Marinei.
”Ei au făcut ceea ce avau de făcut, pentru el acest lucru s-a terminat rău, ceilalţi au reuşit în misiune”, a declarat el.
”Francezii au făcut o super-treabă. Le vom fi cu adevărat recunoscători”, a salutat preşedintele american Donald Trump.
O ostatică americană a fost de asemenea eliberată în operaţiune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...