Un tânăr britanic a fost inculpat pentru presupuse activităţi ostile statului, menite să avantajeze Rusia, inclusiv prin presupusa recrutare a altor persoane care să dea foc unei proprietăţi comerciale din Londra legate de Ucraina, relatează Reuters.
Dylan Earl, în vârstă de 20 de ani, a compărut sâmbătă în faţa Curţii de Magistraţi Westminster din Londra, fiind acuzat de două infracţiuni, în temeiul Legii privind securitatea naţională, pentru "activitate susceptibilă de a aduce beneficii Rusiei", potrivit înregistrărilor de la tribunal.
El este acuzat că a avut un comportament prin care a vizat afaceri în scopul de a aduce beneficii statului rus.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Una dintre cele două acuzaţii susţine că Earl a ajutat un serviciu de informaţii străin, inclusiv prin faptul că a fost de acord să întreprindă "cercetarea şi recunoaşterea unor ţinte". De asemenea, el "a încercat să recruteze persoane pentru a ajuta la o astfel de activitate".
Cealaltă acuzaţie susţine că Earl s-a implicat în pregătiri pentru "un act care pune în pericol viaţa unei persoane sau un act care creează un risc grav pentru sănătatea sau siguranţa publicului din Regatul Unit". Earl a fost acuzat de incendierea intenţionată a unei locaţii comerciale din Londra.
Alţi trei bărbaţi au fost, de asemenea, acuzaţi de incendiere în formă agravată: Paul English, în vârstă de 60 de ani, şi Nii Kojo Menash, în vârstă de 21 de ani, care au compărut în instanţă luni, şi Jake Reeves, în vârstă de 22 de ani, care a compărut în instanţă vineri. Nu li s-a cerut încă să pledeze.
Jake Reeves a fost acuzat, de asemenea, că a fost de acord să accepte un beneficiu material din partea unui serviciu de informaţii străin. El a compărut vineri la Tribunalul Westminster alături de Dmirtrijus Paulauskas, în vârstă de 22 de ani, care a fost acuzat că nu a dezvăluit poliţiei informaţii pe care le deţinea despre acte teroriste.
Serviciul de urmărire penală al Coroanei din Marea Britanie (CPS) a precizat într-un comunicat că acuzaţiile de incendiere se referă la "un atac incendiar asupra unei proprietăţi comerciale legate de Ucraina, în martie 2024".
Ministrul britanic de externe David Cameron a declarat că este "profund îngrijorat" de acuzaţiile din acest caz. "Vom folosi întreaga greutate a sistemului de justiţie penală pentru a trage la răspundere pe oricine este găsit vinovat de infracţiuni legate de interferenţe străine", a promis el pe X.
Comandantul Dominic Murphy, şeful Comandamentului de combatere a terorismului din cadrul Poliţiei Metropolitane, a spus că este un "moment şi o anchetă extrem de importantă" pentru forţele pe care le conduce. "Nu numai că acuzaţiile care au fost autorizate de către CPS sunt extrem de grave, dar este, de asemenea, prima dată când am arestat şi acum am acuzat pe cineva folosind puterile şi legislaţia introdusă în temeiul Legii privind securitatea naţională", a subliniat el.
Legea privind securitatea naţională a fost adoptată în 2023, iar acesta este primul caz care implică presupuse infracţiuni în temeiul noii legislaţii.
Potrivit SkyNews, se presupune că Dylan Earl ar avea legături cu grupul terorist interzis Wagner, arată documentele judiciare. Tânărul în vârstă de 20 de ani este acuzat că a organizat şi a plătit pentru un atac asupra a două unităţi dintr-o zonă industrială din Leyton, în estul Londrei, la 20 martie. Incendiul provocat a necesitat intervenţia a 60 de pompieri pentru a fi controlat, iar presupusa ţintă a incendiului este etichetată drept "X" în acuzaţiile formulate la tribunal.
Restricţiile de relatare a cazului au fost ridicate vineri, permiţând ca toţi inculpaţii să fie numiţi, a precizat CPS într-o declaraţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.