Un şofer japonez de autobuz, cu 29 de ani de serviciu, şi-a pierdut prima de pensionare, în valoare de 73 000 de euro, după ce a furat echivalentul a şase euro din banii pentru bilete ai pasagerilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Oraşul Kyoto l-a concediat pe bărbat, al cărui nume nu a fost dezvăluit, după ce acesta a fost filmat de camera de supraveghere a autobuzului său în timp ce sustrăgea 1.000 de yeni, echivalentul a şase euro, în 2022.

Şoferul a acţionat oraşul în instanţă după ce i s-a refuzat o indemnizaţie de concediere de peste 73 000 de euro (mai mult de 12 milioane de yeni).

Condamnat în primă instanţă, sentinţa bărbatului a fost iniţial anulată în apel, instanţa hotărând că pedeapsa era excesivă. Însă joi, Curtea Supremă a dat dreptate oraşului şi a restabilit pedeapsa iniţială, considerând că un astfel de comportament ca cel de care a dat dovadă şoferul ar putea submina încrederea publică în sistem şi în buna gestionare a serviciului de transport public.

La momentul incidentului, un grup de cinci pasageri a urcat în autobuz şi a trebuit să plătească 1.150 de yeni. Şoferul a cerut apoi grupului să depună 150 de yeni în monede în cutia de colectare şi a acceptat în mână o bancnotă de 1 000 de yeni (echivalentul a şase euro) pe care nu a declarat-o.

Deşi filmat, bărbatul, care a fost mustrat de mai multe ori pentru diverse incidente, conform hotărârii judecătoreşti, a încercat să nege faptele în timpul unei discuţii cu superiorul său.

„Fiecare şofer de autobuz lucrează singur şi gestionează bani publici. Am luat foarte în serios acest act de deturnare de fonduri”, a declarat vineri pentru AFP Shinichi Hirai, un oficial al biroului de transport public din Kyoto.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.