Un puşcaş marin american a murit într-un accident al unui vehicul militar amfibie, în largul coastei Californiei, alţi doi au fost răniţi, iar opt au fost daţi dispăruţi, a anunţat vineri armata americană, relatează AFP.
Cei doi puşcaşi marini răniţi au fost conduşi la spitale locale - unul într-o stare critică, iar celălalt într-o stare stabilă, precizează armata.
Operaţiuni importante erau în curs în căutarea celor opt militari daţi dispăruţi.
Alţi opt militari au fost găsiţi - inclusiv puşcaşul marin mort şi cei doi răniţi - dintr-un total de 16 oamenii care se aflau la bordul vehiculului în momentul accidentului, care a avut loc în timpul unui exerciţiu de rutină.
Vehiculul a semnalat că ia apă, joi, către ora locală 17.45 (vineri, 3.45, ora României), în zona Insulei San Clemente, în largul oraşului San Diego, în sudul Californiei.
O anchetă se află în curs în vederea stabilirii cauzei accidentului.
”Suntem profund întristaţi de acest accident tragic”, a declarat colonelul Christopher Bronzi, citat într-un comunicat.
Numele puşcaşului marin mort urma să fie făcut public după avertizarea părinţilor acestuia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.