Reprezentantul austriac din misiunea de observare a Consiliului Europei, Alev Korun, a declarat că există suspiciuni cu privire la până la 2,5 milioane de voturi înregistrate în referendumul constituţional, iar aceste nereguli ar fi putut să încline balanţa electorală spre tabăra favorabilă extinderii puterilor preşedintelui Erdogan, transmite Reuters.
”Există suspiciuni că până la 2,5 milioane de voturi au fost manipulate. Acest lucru are legătură cu faptul că legea permite doar buletinele de vot oficiale. Dar autoritatea electorală a decis să admită şi plicurile care nu au nicio ştampilă oficială”, a declarat Korun.
51,4% dintre alegătorii turci au susţinut la urne reformele constituţionale, care prevăd extinderea puterilor pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, preşedintele turc a respins vehement criticile formulate de observatorii OSCE, care au denunţat o serie de nereguli şi au precizat că procedurile folosite în cadrul votului cu privire la extinderea puterilor preşedintelui ”nu se ridică la înălţimea” standardelor internaţionale.
OSCE a prezentat luni o serie de nereguli în referendum. În acest sens, observatorii au anunţat că decizia de a valida buletine de vot care nu aveau ştampila de control a subminat garanţii împotriva fraudării.
Organizaţia a mai citat între aceste nereguli distorsiuni în campania dinainte de vot în favoarea taberei ”da”, intimidarea campaniei ”nu” şi faptul că întrebarea adresată în referendum nu a fost tipărită pe buletinul de vot.
”Mai întâi aflaţi care vă este locul! Nu vom vedea ori auzi rapoartele motivate politic pe care le pregătiţi”, le-a spus preşedintele turc observatorilor internaţionali de la OSCE.
Autoritatea electorală a confirmat victoria ”taberei da” în ciuda neregulilor semnalizate de către opoziţia din Turcia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...