Un tânăr în vârstă de 15 ani, rănit grav marţi seara într-un accident rutier - la bordul unui vehicul care a fugit de un control rutier - care a cauzat revolte şi violenţe urbane în cartiere din nordul Blois, a murit joi, declară procurorul Republicii Frédéric Chevallier pentru AFP.
Accidentul a avut loc din cauza unui control rutier.
O maşină a fugit, refuzând să se supună ordinului poliţiştilor, şi s-a izbit de alte maşini.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şoferul maşinii a reuşit să fugă, lăsând înăuntru doi pasageri răniţi, evacuaţi de urgenţă.
Unul dintre pasageri, în vârstă de 18 ani, se află într-o ”urgenţă relativă”, iar celălalt, în vârstă de 15 ani, a murit din cauza rănilor.
Cei doi adolescenţi erau cunoscuţi în mod defavorabil poliţiei.
Primele tensiuni cu louitori din zonă au apărut la intervenţia salvatorilor şi au continuat noaptea, iar până la 300 de persoane au participat în perioada de vârf la violenţe.
Un supermarket a fost incendiat şi jefuit, alte clădiri au fost avariate, iar un camion de livrare a intrat în forţele de ordine, fără să provoace răniţi.
Poliţişti au tras 12 focuri de armă în vehicul, cu scopul de a-l face să devieze sau opri.
Prefectul din Loir-et-Cher François Pesneau a denunţat un act ”inacceptabil”.
TREI ANCHETE
Nicio arestare nu a fost operată în seara revoltei.
Însă trei anchete au fost deschise ulterior.
Primele două vizează refuzul de a se supune agravant de la originea accidentului rutier şi violenţele urbane. Ele sunt efectuate de către Direcţia de Securitate Publică de la nivelul departamentului Loir-et-Cher.
A treia anchetă a fost deschisă cu privire la o tentativă de omucidere voluntară a unei persoane depozitare a autorităţiii şi furt agravant, cu privire la camionul folosit împotriva poliţiei. Poliţia Judiciară din Orléans desfăşoară această anchetă.
”Contrar a ceea ce se aude, acestea nu sunt cartiere abandonate de primărie, iar majoritatea locuitorilor triesc liniştiţi”, subliniază prefectul din Loir-et-Cher.
Potrivit deputatului Modem Stéphane Baudu din Loir-et-Cher, aproximativ 250 de milioane de euro au fost investite în ultimii ani în cartierul în care au izbucnit revoltele.
Miercuri seara, în vederea evitării unor noi revolte, un nou dispozitiv exceţional de menţinerea ordinii a fost desfăşurat la Blois, consolidat de poliţie, Jandarmeria Mobilă şi CRS.
”Nu a mai existat o desfăşurare de această amploare. Pentru moment este calm. Avem patrule permanente”, declara miercuri seara pentru AFP prefectul din Loir-et-Cher.
Noaptea de miercuri spre joi a rămas calmă.
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, acelaşi dispozitiv urmează să fie desfăşurat joi seara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.