Un libian - prins în Libia şi apoi adus în Statele Unite în 2017 pentru a fi judecat - a fost condamnat la 19 ani de închisoare cu privire la rolul pe care l-a jucat în atacul vizând un complex diplomatic american şi o anexă aparţinând CIA la Benghazi, în 2012, relatează AFP.
În acest atac - care a şocat America la 11 septembrie 2012 - a fost ucis ambasadorul american John Christopher Stevens, un funcţionar de la Departamentul de stat american şi doi membri ai Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA).
Pedeapsa lui Mustafa al-Imam, în vârstă de 47 de ani - care a fost găsit vinovat de terorism în iunie 2019 în urma unui proces de şase săptămâni - a fost stabilită joi de un tribunal din Washington.
Mustafa al-Imam ”a jucat un rol important” în acest atac, a acuzat, citată într-un comunicat procurorul Jessie Liu.
”Această pedeapsă este o amintire a faptului că securitatea americanilor - acasă sau în străinătate, civili sau nu - va fi mereu prioritatea noastră”, a adăugat ea.
”Dacă comiţi un act terorist, te vom găsi şi vom face dreptate”, a avertizat ea.
”Pedeapsa pronunţată împotriva lui al-Imam azi (joi) transmite un mesaj puternic celor care vor încerca să comită o crimă atât de josnică”, a subliniat secretarul de Stat american Mike Pompeo, citat într-un comunicat.
Potrivit acuzării, Mustafa al-Imam se afla în contact, în timpul atacului, cu Abu Khattala, alt libian, de asemenea prins de către forţele americane în 2014, pentru a fi judecat în Statele Unite.
Abu Khattala a fost condamnat în 2018 la 22 de ani de închisoare cu privire la rolul pe care l-a jucat în acest atac.
Mai multor părţi ale Guvernului lui Barack Obama li s-a reproşat la vremea respectivă neglijenţe, în special Departamentului de Stat, condus la acel moment de către Hillary Clinton.
Acuzată de faptul că nu a făcut suficient în protejarea diplomaţilor, Hillary Clinton a fost urmărită de acest subiect în toată campania în vederea alegerilor prezidenţiale din 2016, în care a fost înfrântă de Donald Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...