Un bărbat înarmat şi care ameninţa că se autoincendiază ţinea, joi, angajaţii unei bănci din Beirut ostatici şi cerea să-şi încaseze din economii, în valoare de peste 200.000 de dolari, un ultim incident într-o ţară devastată de o criză economică, declară surse din domeniul securităţii AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Agenţia bancară a Federal Bank, situată în apropiere de strada comercială Hamra, era încercuită, joi după-amiaza, de un cordon de securitate impozant, a constatat un junalist AFP.

Clientul furios ”a intrat cu o puşcă de vânătoare şi materiale inflamabile şi a ameninţat angajaţii să-i dea economiile”, declară una dintre surse.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Altă sursă precizează că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a ”stropit cu benzină, a închis intrarea băncii şi-i reţine pe angajaţi ostatici”.

Potrivit agenţiei libaneze de presă NNA, bărbatul a ”ameninţat să se incendieze şi să ucidă pe toată lumea, îndreptând pistolul către directorul agenţiei”.

El a declarat că a luat banca cu asalt pentru că tatăl său ”a fost internat la spital în urmă cu ceva timp să fie operat şi nu poate plăti” operaţia.

Fratele bărbatului, Atef al-Cheikh Hussein, se afla la faţa locului.

”Fratele meu are 210.000 de dolari la bancă şi vrea 5.000 de dolari pentru a plăti facturile la spital”, a declart el presei.

El se va preda imediat ce va primi banii, a sublinat acesta.

Fratele său a luat arma ”din bancă şi nu a adus-o cu el”, decară el.

”Nu contează că se duce la închisoare. important este să ne potolim suferinţa (financiară)”, a adăugat el.

O înregistrare video postată online surprinde doi negociatori care îi cer atacatorului - pe care-l numesc Bassam - să elibereze doi clienţi.

Agitând arma şi o ţigară, el a eliberat un ostatic, potrivit unui corespondent AFP de la faţa locului.

Zeci de trecători şi de rude ale ostaticilor se adunau în faţa băncii.

Începând din 2019, Libanul se confruntă cu una dintre cele mai grave crize socio-economice din istoria lumii din 1850 încoace, potrivit Băncii Mondiale (BM).

Moneda naţională şi-a pierdut aproape 90% din valoare, iar aproximativ 80% din populaţia Libanului a sărăcit din cauza unor restricţii bancare drastice care-i împiedică pe libanezi să aibă acces liber la banii lor.

Incidente violente izbucnesc cu regularitate între angajaţi ai băncilor şi clienţi care au economii, sătui de situaţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.