Arkady Dvorkovich, şeful Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), care a fost viceprim-ministru al Rusiei în perioada 2012-2018, a condamnat războiul într-un interviu acordat publicaţiei americane Mother Jones.
„Războaiele sunt cel mai rău lucru din viaţă. Orice războaie. Oriunde. Inclusiv acest război”, a spus el dintr-un loc nedezvăluit din Rusia, citat de BBC.
„Războaiele nu iau doar vieţi preţioase, războaiele îndepărtează visele şi aspiraţiile, îngheaţă şi distrug relaţiile şi legăturile”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La începutul acestei luni, oficialii FIDE au condamnat în unanimitate Rusia pentru invazia sa şi au interzis Rusia şi Belarusul din competiţie.
De asemenea, i-a retras titlul de ambasador pe viaţă fostului campion mondial la şah Anatoly Karpov, un actual deputat rus care a votat în Duma de Stat pentru recunoaşterea celor două regiuni din estul Ucrainei susţinute de separatişti.
Mai mulţi jucători de şah ucraineni l-au criticat şi pe Dvorkovich pentru activitatea sa anterioară în guvernul rus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.