Un fost inginer a pledat vinovat de furt de secrete de fabricaţie de maşini autonome de la Google şi de faptul că le-a împărtăşit cu concurenţi achiziţionaţi de către Uber, potrivit unei declaraţii semnate la San Francisco, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anthony Levandowski, în vârstă de 39 de ani, a lucrat la Google, unde a fost unul dintre membrii fondatori, în 2009, ai unui proiect intitulat ”Şofer”, în vederea dezvoltării maşinilor autonome, una dintre cele mai ambiţioase iniţiative a gigantului Internetului.

El recunoaşte că a descărcat o serie de documente, cu câteva luni înainte să demisioneze, în ianuarie 2016, inclusiv planuri ale sistemului Light Detection And Ranging (LiDAR) - un fel de rardar în care un laser înlocuieşte undele electromagnetice.

Această tehnologie esenţială viitoarelor maşini autonome urmează să servească la măsurarea distanţei şi să detecteze obstacole.

Anthony Levandowski conducea unitatea însărcinată să dezvolte acest LiDAR.

În august, el a fost inculpat de 33 de capete de acuzare.

El a pledat vinovat doar de unul dintre aceste capete de acuzare joi, în schimbul abandonării celorlalte.

Documentele furate au fost evaluate la o valoare între 550.000 şi 1,5milioane de dolari.

Inginerul riscă până la zece ani de închisoare şi o amendă în valoare de 250.000 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.