Un guru indian care pretinde că are milioane de discipoli a fost găsit vinovat de viol; el este acuzat şi de corupţie şi fals în acte, iar politicieni importanţi, printre care şi prim-ministrul indian Modi, au participat la slujbele sale.
Asaram Bapu, un guru indian care pretinde că are milioane de discipoli în întreaga lume, a fost găsit vinovat de viol. El este acuzat, de asemenea, de corupţie şi fals în acte, notează BBC.
Un tribunal din oraşul indian Jodhpur a hotărât că Asaram Bapu a violat o fată în vârstă de 16 ani în 2013. El va contesta, cel mai probabil, decizia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Asaram a fost arestat în 2013 după ce a fost acuzat de asalt sexual de către doi discipoli de-ai săi care au pretins că gurul le-a violat fiica.
Poliţia a informat că cei doi şi-au trimis fiica la unul dintre ashram-urile lui Assaram, locaţii în care el predă lecţii despre meditaţie şi yoga, dar că au fost chemaţi să o vadă pentru că tânăra se afla „sub influenţa unor puteri supranaturale”.
Ei au fost apoi trimişi cu fiica lor pentru a se întâlni cu Asaram la Jodhpur.
Familia a ajuns la ashram-ul din Jodhpur, unde se afla Asaram, pe 14 august. În noaptea următoare, Asaram a chemat victima în camera sa sub pretextul că o va „vindeca”. Asaram a violat-o apoi în timp ce părinţii ei se aflau în afara camerei, spunând rugăciunile sale, conform poliţiei.
Conform poliţiei, Asaram a ameninţat-o pe victimă că îi va ucide familia dacă va vorbi cu cineva despre incident.
A doua zi, fata le-a spus părinţilor ce s-a întâmplat iar familia a încercat să îl confrunte pe Asaram, dar le-a fost refuzată intrarea în ashram.
El este acuzat de viol într-un caz separat în statul Gujarat.
Avocatul victimei, Utsav Bains, se aşteaptă ca Asaram să primească închisoare pe viaţă. „Dar nimic nu poate compensa trauma suferită de victimă şi familia sa”, a precizat el.
Gurul, în vârstă de 77 de ani, are 400 de ashram-uri în întreaga lume. Conform site-ului personal, are în jur de 40 de milioane de discipoli. Politicieni importanţi din India, printre care şi prim-ministrul Narendra Modi, au participat la slujbele sale în trecut.
Asaram are, de asemenea, mai multe proprietăţi care valorează milioane de dolari de-a lungul Indiei. El este investigat de poliţie şi pentru corupţie şi fals în acte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.