Un ofiţer din cadrul Marinei italiene a fost arestat în flagrant delict de spionaj în favoarea Rusiei, în compania unui ofiţer rus, căruia i-a dat documente ”clasificate”, au anunţat miercuri, într-un comunicat, Carabinierii, relatează AFP.
”Ieri (marţi) seara”, forţele de ordine au ”arestat un ofiţer din Marina militară”, se arată în comunicat.
Un ofiţer rus a fost, de asemenea reţinut, precizează forţele de ordine.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această operaţiune, realizată sub supervizarea contraspionajului italian şi Statului Major al forţelor armate italiene, ”a vizat un căpitan de fregată din Marina militară şi un ofiţer acreditat la Ambasada Federaţiei ruse, iar amândoi sunt acuzaţi de infracţiuni grave de spionaj şi cu privire la securitatea statului”, anunţă Carabinierii.
”Intervenţia a avut loc în timpul unei întâlniri clandestine între cei doi bărbaţi, surprinşi în flagrant delict, după cedarea unor documente clasificate de către ofiţerul italian, în schimbul unei sume de bani”, precizează ei.
AMBASADORUL RUS, CONVOCAT
Ofiţerul italian a fost arestat, însă cazul ofiţerului rus era în curs de examinare, din cauza statutului său diplomatic, se precizează în comunicat.
Ministerul italian de externe a anunţat că l-a convocat miercuri pe ambasadorul Rusiei la Roma Serghei Razov.
Dezvăluirea acestui scandal intervine în contextul în care relaţiile Rusiei cu Uniunea Europeană (UE) sunt tensionate din cauza dosarului Navalnîi şi multor alte cazuri de spionaj.
Moscova acuză UE de faptul că are o poziţie ”conflictuală” faţă de ea, iar Uniunea impută Rusiei odegradare a relaţiilor şi o îndeamnă la ”progrese susţinute” în domeniul drepturilor omului şi la o ”încetare a atacurilor cibernetice” vizând state membre UE.
Astfel, o serie de parlamentari germani, inclusiv membri ai Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului german, şi alte personalităţi politice au fost vizaţi în atacuri informatice recente a căror urmă duce la Moscova, scria vineri presa germană.
Bulgaria a anunţat, în urmă cu aproximativ zece zile, expulzarea a doi diplomaţi ruşi, după descoperirea unei reţele de spionaj în favoarea Moscovei, o decizie într-un context foarte tensionat între cele două ţări.
De asemenea, un ofiţer francez aflat în post la o bază NATO în Italia, suspectat de faptul că a furnizat documente ultrasensibile serviciilor secrete ruse, a fost încarcerat în august, la Paris.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.