José Felix Pineda, un avocat de 39 de ani, candidat la Adunarea Constituantă din Venezuela, a fost asasinat în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu câteva ore înainte de deschiderea urnelor pentru alegerile controversate pentru care se înscrisese în cursă, relatează AFP.
Bărbatul a fost ucis în casa sa, de un grup de persoane care au tras de mai multe ori asupra sa, a anunţat Parchetul.
“Un grup a intrat cu forţa” la José Felix Pineda, un avocat de 39 de ani, la Ciudad Bolivar, în sud-estul ţării, “ şi a tras în el în mai multe rânduri”, a anunţat Parchetul pe Twitter, fără a menţiona motivele.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Venezuelenii merg duminică la urne pentru a alege delegaţii care să contribuie la rescrierea Constituţiei ţării, într-una dintre cele mai controversate alegeri din ţară.
Ţara din America de Sud, afectată de o criză economică gravă, se confruntă de patru luni cu o mişcare amplă de contestare a puterii socialiste. Peste 110 oameni şi-au pierdut viaţa.
Şeful statului prezintă alegerea unei Adunări Constituante, care va avea dreptul să dizolve toate celelalte instituţii, inclusiv Parlamentul monocameral unde opoziţia este majoritară, drept un mijloc de a pune capăt “insurecţiei armate”.
Scrutinul alimentează temerile de noi violenţe, în timp ce liderii opoziţiei îşi îndeamnă susţinătorii să sfideze interdicţia de a manifesta impusă de autorităţi de vineri până marţi.
Peste 230.000 de militari vor fi desfăşuraţi pentru a apăra secţiile de vot.
Niciunul dintre cei 6.120 candidaţi care se înfruntă pentru cele 545 de mandate din Adunarea Constituantă nu face parte din opoziţie, care boicotează scrutinul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...