Un bărbat a fost ucis prin împuşcare într-un atac armat, la aeroportul internaţional din Vancouver, în provincia Columbia Britanică, în vestul Canadei, a anunţat poliţia, relatează AFP.
Atacul a avut loc în apropierea terminalului de plecări de pe aeroport, duminică, la Richmond, a anunţat pe Twitter Echipa integrată de anchetă a omuciderilor.
Poliţişti au fost trimiţi la faţa locului, a precizat aceeaşi sursă.
Ei au intervenit în urma semnalării mai multor focuri de armă şi se aflau în căutarea unuia sau mai multor suspecţi, potrivit postului public Radio Canada.
Poliţişti au ”interceptat un vehicul fugar şi au fost ţinta unor tiruri ale unor suspecţi”, însă niciun agent nu a fost rănit, a anunţat pe Twitter Poliţia din Richmond.
Suspecţii sunt în continuare fugari, a precizat poliţia.
Ministrul Securităţii Publice Bill Blair a anunţat pe Twitter că ”poliţia locală anchetează” şi a făcut o legătură între atacul armat şi violenţa gangurilor.
”Mă gândesc la comunitatea din Lower Mainland care a fost prea adesea afectată de violenţa armelor de foc şi gangurilor, mai ales în săptămâna trecută”, a declarat el.
Activităţile pe aeroport au ”revenit la normal”, a anunţat poliţia.
Situaţia se află ”sub control”, iar aeroportul ”a fost deschis şi este sigur”, au anunţat pe Twitter autorităţile aeroportuare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.