Un bărbat thailandez a împuşcat fatal şase membri ai familiei sale, inclusiv pe cei doi copii ai săi pentru ca apoi să se sinucidă după o petrecere de Revelion, scrie Reuters.
Suscheep Sornsung, în vârstă de 41 de ani, a venit acasă de la petrecere şi a început să se certe cu familia sa înainte să deschidă focul, a informat poliţia. Incidentul a avut loc în provincia Chumphon.
Printre victime se află fiica sa de şase ani şi un copil de nouă ani, precum şi alţi doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 47 şi 71 de ani, membri ai familiei soţiei lui Sucheep, care a supravieţuit atacului. Un bărbat a fost rănit.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Suspectul a mers la o petrecere cu prietenii săi iar apoi s-a dus să viziteze familia soţiei sale. Acolo a izbucnit o ceartă pentru ca apoi el să îi împuşte”, a declarat generalul major al poliţiei Saharat Saksilapachai.
„Conform martorilor, bărbatul nu băuse excesiv şi suspectăm că această furie a venit de la probleme mai vechi cu familia soţiei”, a afirmat Saharat.
Poliţia a informat că Sucheep avea dosar penal pentru infracţiuni în legătură cu narcotice şi a fost închis în trecut însă nu are un istoric de violenţă domestică.
Thailanda are o rată mare a persoanelor care deţin arme şi de decese cauzate de focuri de armă, însă atacurile în masă sunt rare.
Conform unor date din 2016 ale Universităţii Washington, Thailanda are cea mai mare rată a deceselor cauzate de arme din 10 ţări din Asia. Este cu 50% mai mare decât cea din Filipine, ocupanta poziţiei secunde în listă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.