Un american condamnat la moarte pentru uciderea unei femei în 2001 a fost executat miercuri în statul Texas din sudul SUA.
Ramiro Gonzales, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat la moarte în 2006 pentru violarea şi uciderea lui Bridget Townsend, când ambii aveau 18 ani.
Executat prin injecţie letală, el a fost declarat mort la ora 18:50 (23:50 GMT), potrivit unui comunicat al autorităţilor texane.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceasta a fost a doua execuţie de la începutul anului în Texas şi a opta în Statele Unite, pe lângă cea anulată in extremis la 28 februarie în Idaho (nord-vest), din cauza neadministrării soluţiei letale condamnatului în termenul legal.
Ramiro Gonzales a răpit-o, violat-o şi apoi a împuşcat-o mortal pe Bridget Townsend, prietena furnizorului său de droguri, după ce a găsit-o în ianuarie 2001 la domiciliul acestuia din urmă, când el era plecat.
Cazul nu a fost rezolvat decât 18 luni mai târziu, când Ramiro Gonzales, încarcerat după ce a pledat vinovat pentru violarea unei alte femei, a mărturisit crima şi a condus autorităţile la cadavrul victimei sale.
Ultimele apeluri ale avocaţilor săi la instanţele din Texas şi apoi la Curtea Supremă a SUA au fost respinse.
Aceştia au susţinut în special că, în Texas, pentru a aplica pedeapsa cu moartea, juraţii trebuie să evalueze riscul ca infractorul condamnat să comită alte acte de violenţă în viitor.
Cu toate acestea, psihiatrul care l-a examinat la momentul procesului, doctorul Edward Gripon, a cărui mărturie a fost decisivă, şi-a infirmat analiza iniţială după ce l-a întâlnit din nou în 2021 pe condamnat la moarte, concluzionând că acesta nu mai "reprezintă o ameninţare sau un pericol viitor pentru societate".
În total, 24 de execuţii au avut loc în SUA în 2023, toate prin injecţie letală.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 din cele 50 de state americane. Alte şase (Arizona, California, Ohio, Oregon, Pennsylvania şi Tennessee) respectă un moratoriu asupra execuţiilor prin decizia guvernatorului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.