Un atac cu rachete ruseşti a ucis o persoană şi a rănit alte câteva zeci în Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, a anunţat guvernatorul regional, potrivit The Guardian.
UPDATE - O rachetă rusă a lovit vineri o clădire a poliţiei din oraşul Krivoi Rog, din centrul Ucrainei, ucigând un poliţist şi rănind mai multe persoane, a declarat ministrul de interne Ihor Klîmenko.
Clădirea administrativă a poliţiei a fost distrusă, iar echipele de salvare au scos mai multe persoane dintre dărâmături după atacul asupra oraşului natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, a declarat Klîmenko pe aplicaţia de mesagerie Telegram. El a estimat numărul răniţilor la 25. Într-o actualizare ulterioară, guvernatorul regional Serhii Lîsak a declarat că sunt în jur de 40 de răniţi.
Klîmenko a publicat fotografii care arată o clădire redusă la ruine şi salvatori care transportă un bărbat pe o targă.
Trei clădiri administrative au fost avariate, iar şapte clădiri rezidenţiale, inclusiv un bloc înalt, au suferit pagube, a declarat guvernatorul regional Serhii Lîsak.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Oleh Lîsak a declarat pe Telegram că racheta a lovit vineri dimineaţă o clădire administrativă din oraşul din sudul Ucrainei.
Anterior, autorităţile ucrainene anunţaseră că au doborât 16 din cele 20 de drone lansate de Rusia în cursul nopţii asupra regiunii sudice Odesa, unde se află porturile ucrainene de la Dunăre.
De asemenea, au fost raportate atacuri şi în regiunea Zaporojie, din sud-est, precum şi în regiunea Sumî, din nord-est, unde două persoane au fost rănite.
CITEȘTE ȘI Forţele aeriene ucrainene au doborât 16 din 20 de drone lansate în cursul nopţii deasupra regiunii Odesa. Alte atacuri au vizat Zaporojie şi Sumî, unde au fost rănite două persoane - VIDEO
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.