Doi umorişti proruşi, Vladimir Kuzneţov şi Aleksei Stoliarov, cunoscuţi ca ”Vovan” şi ”Lexus”, care se dau drept Michael McFaul, un fost ambasador american la Moscova, desfăşoară o campanie de dezinformare care vizează, potrivit unor experţi, să prindă în capcană lideri occidentali de la lansarea invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP.
Ei au prins în capcană lideri şi celebrităţi din întreaga lume, de la premierul canadian Justin Trudeau la fostul premier britanic Boris Johnson şi starul Elton John.
Însă celebra pereche, care dezminte orice legătură cu Kremlinul, în pofida faptului că este suspectată de legături cu Serviciile ruse de securitate FSB, şi-a intensificat eforturl de a prinde în plasă oficiali de rang înalt din America şi Europa care au luat poziţie împotriva invaziei ruse, în februarie 2022, potrivit unor experţi în securitate cibernetică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
DEEPFAKE, NUMERE FALSE DE TELEFON, MACHIAJ
”Atenţie, cineva care foloseşte numărul de telefon +1(202)7549885 spune că sunt eu”, avertizează pe Twitter Michael McFaul, un fost ambasador american la Moscova, în perioada 2012-2014.
”Dacă vă conectaţi pe o platformă video cu acest număr, veţi vedea un deepfake generat de Inteligenţa Artificială (IA) care seamănă şi vorbeşte ca mine. Nu sunt eu. Este o nouă armă rusă de război”, avertiza el în septembrie.
Un ”deepfake” sau ”hipertrucaj” este o tehnologie a IA care constă în înlocuirea unei feţe cu alta.
Potrivit diplomatului, imitatorul părea să fie ”în direct” şi ”se exprima în rusă”, o limbă pe care o cunoaşte, dar pe care nu o vorbeşte curent.
Întrebările puse de către autorul farsei erau ”evident concepute pentru a submina eforturile de război în Ucraina”, sublinia McFaul.
Experţi de la societatea de securitate cibernetică Proofpoint, cu sediul în California, au evaluat că este vorba ”cu o mare probabilitate” despre Vovan şi Lexus - supranumiţi TA499.
”TA499 a uzurpat identitatea lui McFaul o vreme, pentru a încerca să intre în contact cu oficiali de rang înalt din întreaga lume”, acuză cercetători de la Proofpoint.
Potrivit unui raport întocmit de către societatea californiană, duetul rusesc a trimis e-mailuri, uneori de pe domeniul ”ukr.net”, aparent autentice, încercând să se dea drept oficiali ucraineni precum premierul, deputaţi sau asistenţi ai acestora.
Obiectivul lor era să convingă să se intre în comunicare cu ei la telefon sau prin apel video.
În timpul apelurilor, Vladimir Kuzneţov şi Aleksei Stoliarov au mers până la a folosi tehnici de machiaj pentru a semăna cu persoanele cărora le uzurpau identitatea, pentru a câştiga încrederea victimelor farsei, pe care le-au făcut să spună lucruri folosite ulterior de către propaganda prorusă.
Fragmente din apeluri au fost postate apoi pe YouTube şi RuTube, o platformă video rusească.
COOPERARE CU KREMLINUL?
”Un impostor care pretindea că este premierul ucrainean (Mîhail Şmîhal), a încercat să stea de vorbă cu mine”, anunţa în martie, pe Twitter, ministrul britanic al Apărării ben Wallace.
”Mi-a pus mai multe întrebări înşelătoare şi am închis după ce a devenit suspect”, anunţa el.
Potrivit Proofpoint este foarte probabil despre cei doi ruşi.
De la începutul invaziei ruse a Ucrainei, Rusia şi susţinătorii săi au încercat să deformeze rolul Moscovei, deversând un val de informaţii false.
Ţintirea ”inamicilor Kremlinului de la începutul invaziei arată o anumită simpatie şi o cooperare probabilă” cu Guvernul rus, declară Roman Osadchuk de la Atlantic Council, un cerc american de reflecţie specializat în relaţii internaţionale.
”Gradul de sofisticare, precum folosirea deep fake sau a unor sosii pentru a se da drept anumite persoane este un indiciu suplimentar al unui posibil ajutor extern”, în opinia sa.
Într-un interviu acordat în 2012 site-ului american The Verge, cei doi ruşi au dezminţit că ar folosi deepfake-uri, insistând că folosesc numai machiaj şi unghiuri ingenioase ale camerelor de luat imagini.
”Iată-l pe Leonid Volkov, un lider al opoziţiei”, spunea Vladimir Kuzneţov într-un apel video cu site-ul american, prezentându-l în realitate pe partenerul său Aleksei Stoliarov, care seamănă oarecum cu Volkov, unul din ”locotenenţii” în exil ai opozantului încacerat Aleksei Navalnîi, un inamic jurat al Kremlinului.
Războiul din Ucraina continuă, farsele care folosesc propagandei ruse nu se vor opri, iar autorii lor ar putea folosi noi strategii, avertizează Proofpoint.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.