Uniunea Europeană va obliga companiile farmaceutice să respecte contractele semnate pentru livrarea de vaccinuri anti-Covid, a declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului European, după ce au fost înregistrate întârzieri importante în calendarele agreate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La postul de radio Europe 1, Michel a spus: „Plănuim să facem companiile farmaceutice să respecte contractele pe care le-au semnat... prin utilizarea mijloacelor legale pe care le avem la dispoziţie”.

Pfizer a spus săptămâna trecută că va încetini temporar livrările către Europa, pentru a opera modificări ce vor creşte producţia. Vineri, AstraZeneca a transmis că livrările iniţiale în regiune vor fi mai mici din cauza unei probleme de producţie.

Michel nu a menţionat despre ce posibile sancţiuni poate fi vorba, dar a spus că UE insistă pe transparenţă privind motivele întârzierilor.

El a precizat că după primele avertismente ale Pfizer privind întârzierile, UE a reuşit să le reducă luând o poziţie fermă.

„Am bătut cu pumnul în masă şi, în final, amânările anunţate pentru câteva săptămâni s-au transformat în încetinire a livrărilor”, a explicat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.