Europenii sunt ”pregătiţi” să negocieze viitoarea relaţie cu Regatul Unit, în urma victoriei zdrobitoare a premierului în exerciţiu Boris Johnson în alegerile legislative anticipate de joi, care deschide calea unui Brexit la 31 ianuarie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem pregătiţi. Ne-am definit priorităţile”, a lansat preşedintele Consiliului European Charles Michel în a doua zi a unui summit european la Bruxelles.

Belgianul speră la o ratificare rapidă în Parlamentul britanic a acordului divorţului încheiat de Londra cu UE, ”pentru ca să putem demara senini, liniştiţi, dar cu o mare hotărâre, negocierea fazei următoare”.

Europenii urmează să acorde o atenţie deosebită ”integrităţii pieţei interne” şi să se asigure ca viitoarea relaţie să garanteze reguli ale jocului între cele două părţi echitabile.

Boris Johnson s-a impus vineri drept cel mai puternic om din Regatul Unit prin triumful său în alegerile legislative care urmază să-i permită să-şi respcte promisiunea de a scoate ţara din UE la 31 ianuarie.

Cei 27 de lideri europeani urmează să-l însărcineze vineri pe negociatorul-şef al Comisiei Europene cu privire la Brexit Michel Barnier să negocieze această relaţie comercială strânsă cu Regatul Unit.

Potrivit ultimei versiuni a concluziilor lor, Cei 27 urmează să-şi reafirme susţinerea faţă de o ”retragere ordinată” a Regatului Unit din UE, ”pe baza acordului” pe care l-au încheiat cu Boris Johnson la precedentul summit, în octombrie.

Cei 27 afirmă totodată că-şi doresc o ”viitoare relaţie cât mai strânsă posibil cu Regatul Unit”, subliniind totodată că aceasta este necesar ”să aibă la bază un echilibru al drepturilor şi obligaţiilor şi să garanteze reguli ale jocului echilibrate” în domeniul concurenţei.

Tratatul retregerii Regatului Unit din Uniunea Europeană prevede o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020, în care britanicii vor continua să aplice reglementările europene şi să beneficieze de prevederile acestora.

Cea mai mare parte a experţilor se îndoiesc de faptul că acest termen este suficient în vederea negocierii relaţiei viitoare între Londra şi UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.