Uniunea Europeană (UE) a plătit Poloniei 6,3 miliarde de euro, în cadrul ajutoarelor de relansarea economică, în urma pandemiei covid-19, cea mai mare plată de până în prezent făcută Varşoviei, anunţă luni ministrul însărcinat cu Fondurile şi Politici Regionale, Katarzyna Pełczyńska-Nałęcz, relatează The Associated Press.
Fostul Guvern naţionalist şi consevator polonez, îndepărtat de la putere în octombrie, a impus reforme ale sistemului judiciar polonez prin care a încălcat statul de drept, acuză UE, care a decis să blocheze aceste fonduri.
Comisia Europeană (CE) a anunţat că este necesar ca Varşovia să atingă anumite ”jaloane” în independenţa puterii judiciare, pentru a obţine acces la aceste fonduri.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Un sistem judiciar independent este esenţial în respectarea normelor democratice europene, sublinia CE, iar tribunale independente consolidează încrederea investitorilor în capacitatea Poloniei de a tranşa diferende comerciale, potrivit unor analişti.
Ministrul polonez însărcinat cu Fondurile şi Politici Regionale, Katarzyna Pełczyńska-Nałęcz a salutat tranşa şi a subliniat că valoarea aderării la UE este mai presus de bani.
”A face parte din UE dă roade, dar UE nu înseamnă doar bani, lucru pe care predecesorii nioştri l-au uitat”, scrie ea pe X.
”Suntem uniţi prin valori: democraţie, oportunităţi egale, stat de drept, libertăţi civile!”, subliniază ea.
Coaliţia prouerupeană de trei partide de centru-stânga condusă de către Donald Tusk a obţinut o victorie în alegerile parlamentare în octombrie şi a preluat puterea în decembrie.
Ea succede Partidului Lege şi Justiţie (PiS, consevatori) după opt ani în care a impus reforme controversate în sistemului judiciar, drepturile de reproducere şi presă, care au intrat în coliziune cu valorile UE.
CE anunţa în februarie că urma să înceapă să efectueze plăţi, în urma unor angajamente ale fostului preşedinte al Consiliului European Donald Tusk de a restabili norme democratice.
Acest fond - Recovery and Resilience Facility - a fost înfiinţat în 2020. UE a adoptat un an mai târziu un plan de relansare economică în valoare de 672,5 miliarde de euro în vederea ajutării statelor membre să-şi revină mai uşor după pandemia covid-19.
Polonia urmează să primească granturi în valoare de 25,3 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 34,5 miliarde de euro în planul de redresare post-covid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.