Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, a declarat într-un interviu care va fi publicat joi că nu a fost impresionat de ameninţările unui Brexit fără acord, însă a precizat că dacă Marea Britanie va alege această variantă, va trebui să suporte consecinţele, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După ce a fost întrebat ce se va întâmpla dacă Londra va părăsi UE fără un acord, Barnier a declarat: „Marea Britanie va suporta apoi consecinţele”.

„Cred că Marea Britanie, care este foarte bine informată şi competentă şi ştie cum lucrăm la UE, ştia de la început că nu am fost niciodată impresionaţi de o astfel de ameninţare. Nu este folositor”, a afirmat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Barnier a acordat acest interviu înainte ca noul premier britanic să fie ales de membrii Partidului Conservator. Boris Johnson, care este favorit, a promis că Marea Britanie va părăsi UE pe 31 octombrie cu sau fără acord.

Dacă Johnson va câştiga, criza Brexitului s-ar putea adânci pentru că UE a refuzat să ia în considerare renegocierea acordului iar parlamentul britanic ar putea bloca un Brexit fără acord.

Barnier a afirmat că acordul retragerii „este singura cale de a părăsi UE într-un mod ordonat”.

Declaraţiile lui Barnier vin în contextul în care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că miniştrii britanici „alergau ca nişte idioţi” când au ajuns la negocierile pentru Brexit în 2017.

Timmermans a declarat că se aştepta „la nişte trucuri demne de Harry Potter” de la miniştri.
Însă el a afirmat pentru emisiunea  BBC Panorama că, în schimb, britanicii erau ca Lance Corporal Jones din Dad’s Army, un serial de comedie britanic în care acţiunea are loc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Într-un interviu acordat în martie 2019, Timmermans a declarat că a fost „şocat” să vadă cât de nepregătită era echipa britanică la începutul negocierilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.