Premierul slovac Robert Fico a declarat sâmbătă că "Ucraina nu este o ţară independentă şi suverană", ci este "sub controlul şi influenţa totală a Statelor Unite" şi a repetat că ţara sa nu îi va furniza arme, relatează AFP.
Slovacia este membră a NATO, dar are una dintre cele mai pro-ruse guvernări din Uniunea Europeană.
Premierul slovac urmează să se întâlnească miercuri cu omologul său ucrainean, Denis Şmîhal, într-un oraş de la graniţa dintre cele două ţări. "Îi voi spune că sunt împotriva aderării Ucrainei la NATO şi că voi pune veto. Acest lucru (aderarea Ucrainei la NATO - n.r.) ar declanşa cel de-al treilea război mondial, nici mai mult, nici mai puţin", a declarat el la postul public de televiziune RTVS.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a adăugat că vrea să-i confirme lui Denis Şmîhal că "nu va primi arme de la armata şi statul slovac". De asemenea, Fico a acuzat Ucraina că este una dintre cele mai corupte ţări din lume: "Dumnezeu ştie unde dispare ajutorul care vă este trimis".
În opinia sa, conflictul de doi ani cu Rusia nu are o soluţie militară, iar Ucraina va trebui să renunţe la părţi din teritoriul său: "Va trebui să existe un fel de compromis, care va fi foarte dureros pentru ambele părţi", a afirmat Fico. "Ce mai aşteptăm? Ca ruşii să plece...? Este nerealist", a punctat el.
Potrivit unui raport 2023 al think-tank-ului Globsec din Bratislava, mai puţin de jumătate dintre slovaci (40%) cred că Rusia este responsabilă pentru războiul din Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.