Ucraina a primit primele sale tancuri de luptă principale britanice, alături de alte vehicule blindate de producţie occidentală donate, a anunţat luni ministrul apărării Oleksii Reznikov, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Astăzi, am avut onoarea de a testa cea mai nouă achiziţie a unităţilor noastre blindate împreună cu comandantul Forţelor Aeropurtate, generalul-maior Maksym 'Mike' Myrhorodskyi, şi cu paraşutiştii noştri", a declarat Reznikov într-o postare pe Facebook. El a precizat că au primit Challengers (tancuri de luptă principale) din Marea Britanie, Strykers (vehicule de luptă pentru infanterie) şi Cougars (vehicule de mobilitate pentru infanterie din familia blindatelor rezistente la mine) din Statele Unite şi Marders (vehicule de luptă pentru infanterie) din Germania.

Reznikov a continuat prin a mulţumi aliaţilor Ucrainei pentru sprijinul lor continuu.

"În urmă cu un an, nimeni nu şi-ar fi putut imagina că sprijinul partenerilor noştri va fi atât de puternic. Că întreaga lume civilizată va reporni şi, în cele din urmă, va rezista agresorului sângeros, ţara teroristă, Rusia", a declarat el. "În acest an, totul s-a schimbat. Ucraina a schimbat lumea. Rezistenţa poporului ucrainean şi priceperea armatei noastre au convins pe toată lumea că Ucraina va învinge." El a adăugat că "noul echipament va fi o companie bună pentru "fraţii" săi pe câmpul de luptă".

Marţi, Reznikov a revenit cu o postare şi pe Twitter în care spune că tancurile britanice "au sosit recent în ţară" şi a postat un videoclip în care apare stând într-un tanc. În imagini apare un şir de tancuri pe un câmp deschis, toate arborând steagul galben-albastru al Ucrainei. "A fost o plăcere să fac o tură cu primul MBT (tanc de luptă principal) ucrainean Challenger 2", a scris Reznikov. "Aceste maşini fantastice îşi vor începe în curând misiunile de luptă", precizează ministrul ucrainean al apărării, care îi mulţumeşte premierului Rishi Sunak şi ministrului britanic al apărării, Ben Wallace. De altfel, şi în videoclip, Reznikov face semnul de apreciere, cu degetul mare în sus, şi îi mulţumeşte secretarului britanic al Apărării, Ben Wallace, pentru tancuri. "Minunat, Ben", spune el în engleză. "Este... o marfă foarte bună. Mii de mulţumiri din Ucraina către Regatul Unit", a transmis Reznikov.

18 TANCURI LEOPARD 2 TRIMISE DE GERMANIA AU AJUNS ÎN UCRAINA

Pe de altă parte, Ministerul german al Apărării a anunţat luni că 18 tancuri de luptă Leopard 2 şi 40 de vehicule de luptă de infanterie Marder au ajuns, de asemenea, în Ucraina. "Sunt sigur că pot avea o contribuţie decisivă pe front", a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un tweet.

Cancelarul Olaf Scholz a declarat, la rândul său, că Germania a livrat tancurile germane Leopard 2 Ucrainei. "Da, am livrat tancuri Leopard aşa cum am anunţat", a declarat Scholz în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul olandez Mark Rutte, luni, la Rotterdam.

Germania a promis 18 tancuri Leopard 2 pentru Ucraina. Tancurile moderne sunt cunoscute pentru că sunt rapide şi eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.

"Germania şi Olanda au livrat împreună obuziere şi muniţie şi tocmai se pregătesc, împreună cu Danemarca, să livreze tancuri de luptă principale Leopard 1 pentru a sprijini Ucraina", a declarat Scholz, adăugând că Germania "tocmai a livrat" şi tancurile "foarte moderne".

Sosirea tancurilor Leopard 2 vine după luni de dezbateri. Oficialii germani au ezitat să trimită tancurile în Ucraina, spunând că aşteaptă ca SUA să trimită propriile M1 Abrams la Kiev.

Preşedintele Volodimir Zelenski a pledat în repetate rânduri pentru ca ţările să înceteze să se mai certe cu privire la trimiterea tancurilor. "Am vorbit de sute de ori despre lipsa de arme", a declarat el în timpul unei apariţii virtuale la reuniunea Forumului Economic Mondial de la Davos din ianuarie. "Nu putem merge doar pe motivare".

Pe lângă cele 18 tancuri, 40 de vehicule germane de luptă de infanterie Marder şi două vehicule blindate de recuperare au ajuns de asemenea în Ucraina, a declarat o sursă din domeniul securităţii, citate de Reuters.

Armata germană a antrenat echipajele tancurilor ucrainene, precum şi trupele desemnate să opereze vehiculele Marder timp de mai multe săptămâni la Muenster şi Bergen, în nordul Germaniei.

Pe lângă vehiculele germane, trei tancuri Leopard donate de Portugalia au ajuns, de asemenea, în Ucraina, a mai precizat sursa de securitate.

CITEȘTE ȘI Polonia a livrat Ucrainei zece tancuri de Leopard 2A4, anunţă ministrul polonez al Apărării Mariusz Blaszczak

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.