Ucraina critică NATO, căreia îi reproşeză faptul că nu face nimic pentru a-i accelera aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, în pofida unor tensiuni puternice cu Rusia, care a comasat zeci de mii de militari la frontieră, relatează AFP.
Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a dat asigurări, într-o conferinţă de presă comună, miercuri, la Kiev, cu secretara generală a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) Helga Schmid, că Ucraina este recunoascătoare NATO pentru ”uşa deschisă” fostelor republici sovietice.
”Însă nu s-a luat nicio măsură în vederea punerii în aplicare a deciziei”, şi-a exprimat el regretul, în contextul în care Ucraina şi-a exprimat voinţa de a adera la NATO în 2008, într-un summit al Alianţei Nord-Atlantice la Bucureşti.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în aprilie NATO să accelereze procedura de aderare a Ucrainei, în opinia sa singurul mijloc de a pune capăt războiului din 2014 între forţele Kievului şi separatişti proruşi în Donbas (est).
El a formulat această cerere după ce Moscova a desfăşurat aproximativ 100.000 de militari la frontiera cu Ucraina şi în Crimeea anexată, în mod oficial la manevre militare. Aceste trupe s-au retras de atunci.
Statele membre NATO sunt însă retincente să primească Ucraina în Alianţa Nord-Atlantică, a cărei aderare ar fi considerată de către Rusia o gravă ameninţare la afresa frontierelor sale.
Kuleba a denunţat de asemenea decizia NATO de a nu invita Ucraina la summitul de la 14 iunie, la Bruxelles, la care urmează să participe preşedeintele american Joe Biden.
”Nu înţelegem cum este posibil ca Ucraina să nu fie invitată şi de ce nu este posibil să se găsească un format adaptat participării Ucrainei la summitul din acest an”, a declarat el.
Kuleba spune însă că se aşteaptă ca Ucraina, la fel ca Georgia, altă fostă republică sovietică, să primească anul acesta o invitaţie la Planul de acţiune în vederea aderării - prima etapă oficială a intrării în NATO.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...