Ucraina anunţă joi că nu intenţionează să participe la o reuniune, la Munchen, cu oficiali ruşi, anunţată de către preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”O poziţie comună convenită (împreună cu aliaţii Kievului) trebuie să se afle pe masă în vederea unei conversaţii cu ruşii (...). Pentru moment, ea nu este pe masă. Discuţii cu ruşii nu sunt avute în vedere”, declară presei un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Dmitro Lîtvîn.

Donald Trump a anunţat anterior, la Casa Albă, că reprezentanţi ai Statelor Unite şi Rusiei urmează să se întâlnească vineri, la Munchen, în Germania.

”Ucraina este de asemenea invitată”, a adăugat el.

”Rusia va fi acolo cu oameni de la noi. Ucraina este de altfel invitată. Nu ştiu exact cine va reprezenta fiecare ţară, dar vor fi responsabili înalţi din Rusia, din Ucraina şi din Statele Unite”, a declarat preşedintele american presei în Biroul Oval.

Casa Albă, contactată de AFP, nu a oferit imediat precizări.

Miliardarul a dat asigurări anterior, în faţa presei, la Casa Albă că Ucraina va fi parte la negocieri în vederea oprririi războiului cu Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin ”vrea pacea”, a dat el asigurări.

”Cred că mi-o va spune dacă nu o vrea”, a declarat Trump presei, la Casa Albă, la o zi după ce a purtat o convorbire la telefon cu liderul de la Kremlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.