Zeci de mii de turişti au părăsit insulele Koh Phangan şi Koh Thao din Thailanda, ei fiind evacuaţi în aşteptarea furtunii tropicale Pabuk, care va aduce ploi torenţiale, vânt puternic şi valuri de şapte metri înălţime, scrie The Guardian.
Insulele, populare printre turişti în special în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost golite treptat începând de miercuri, turiştii fiind transportaţi cu feriboturile către restul Thailandei, înotul fiind interzis.
Pabuk, prima furtună tropicală care loveşte Thailanda în afara sezonului musonilor în ultimi 30 de ani, este aşteptată să lovească cele două insule precum şi Koh Samui vineri noaptea, pentru ca apoi să se îndrepte către restul ţării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nu a fost emis oficial un ordin de evacuare, însă turiştii au părăsit insula. „Cred că insulele sunt aproape goale ... între 30.000 şi 50.000 de persoane au plecat”, a declarat Krikkrai Songthanee, liderul districtului Koh Phangan, pentru AFP.
Primarul din Koh Tao a declarat că bărcile către oraşul Chumphon erau pline de turişti, însă câteva mii de persoane au rămas pe insulă.
Pabuk va aduce un vânt 140 km/h însă cel mai probabil nu va evolua într-un taifun, conform prognozelor meteorologice.
„Ne aşteptăm la valuri înalte de 5-7 metri. În mod normal în Golful Thailandei valurile ating doar doi metri”, a declarat Phuwieng Prakammaintara, directorul general al Departamentului Meteorologic din Thailanda.
„Este dificil de prezis cât de severă va fi furtuna aşa că oamenii ar trebui să respecte recomandările autorităţilor”, a adăugat el.
Pe insula Koh Samui, un bărbat rus s-a înecat miercuri după ce familia sa a ignorat avertismentele de a nu intra în mare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.